Atâția oameni buni se întreabă:
Unde e locul meu în Lume?
De ce sufăr?
Și de ce inima mea sângerează?
Și privirea lor tot este în jos.
Și nu mai au putere să vadă Adevărurile!
Și să se lepede de Păcate!
Și să se lumineze!
Stau și mă uit la ei.
Dar mai abitir mă uit la mine!
Și văd bunătatea lor cea desăvârșită.
Și greșelile mele cele fără de număr!
Și mi se arată Căile Împlinirii Lor;
Dar se depărtează de la mine bucuria Împărtășirii!
Și se dezvăluie Frumusețile, și Mângâierile, și Zâmbetele Cele de la Domnul!
Dar sufletul meu rămâne depărtat de Acestea, că s-a răcit!
…
Nu vreau Doamne, Adevărurile Tale, dacă Tu mă îndepărtezi de la Tine!
Nu vreau Vorbe și Înțelepciuni, dacă nu Te afli Acolo!
…
Nu mă alunga, Doamne, că tot Te-am dorit!
…
Pune-mi, Doamne, căpăstru, să mă strunești!
Că încă nu știu bine Căile Tale!
…
Noaptea se lasă grea.
Și îndoielile se îngrămădesc!
Dar când sufletul meu se îndreaptă către Tine, mă îmbărbătez, o, Doamne al meu!
Nu trebuie să știe alții ce faci cu mine:
Dar ce faci, Doamne, depășește închipuirea!
Că din ce nu e, faci plin!
Și din gol, faci Învățătură!
Și iei minciunile, și le umpli de Adevaruri!
…
Multă vreme am umblat pe pietrișuri, și pe ascuțișuri!
Dar de când Te-am găsit, o, Doamne, calc doar pe nisip fin!
…
Că toate dorințele mele s-au tot zdrumicat!
Că trufia mea cea de întâi s-a prăbușit, și Frumusețile s-au coborât, și tot ce era păcat și greșeală s-a luat de pe calea mea, prin voia Celui Prea Înalt!
…
O, Doamne nu mă mai lași să vorbesc!
Dar vorba Ta rămâne veșnică!
…
Stelele se vor prăbuși în ele însele.
Și atomii o să înceteze să existe;
Dar Vocea Ta Doamne, o Să răsune până în Veci!
…
Doamne, ca acuma Te văd, când m-ai scos din neființă!
Alții pot să uite;
Dar Adevărurile pe Care mi Le-ai arătat atuncea nu pot fi date la o parte!
…
Alții tot îmi spun să mă plec înaintea lor;
Și să mă supun, ca o slugă, egoului lor!
Dar ei nu se văd pe ei înșiși, cât de cazuți sunt, și cât de departe de Adevăr!
…
Doamne, Tu îmi tot spui:
Vino la Mine!
Si eu tot mă feresc de povața Ta!
Că zic:
Nu o să pot să îmi mai câștig graiul!
Și nu o să mai pot să am copii și femeie!
Și unde va mai fi grija pentru părinții mei, în anii bătrâneței lor?
…
Și Tu îmi spui:
Lasă toate acelea, că tu nu știi despre ce vorbești!
Și spui numai îndoieli; și prepusuri!
…
Doamne, îmi închid ochii, și la ce văd nu vreau să dau crezare!
Că cele ce mi se arată sunt cu sabie și cu suspin!
Doamne, cât de adânc pot sa sfâșie vorbele Tale!
Și câtă goliciune mai am eu de acoperit?
…
Acum stau liniștit și mă uit la Tine!
Oamenii nu Te văd după Adevăr, că tot vor să Te folosească!
Și în locul cuvintelor Tale, pun vorbele minciunii și ale ademenirii!
Nu au mintea întreagă, o Doamne!
Ci din strâmbătatea lor au să cadă!
…
M-ai luat din vâltoarea zilelor mele, și mi-ai netezit gândurile, cum îndrepți blana zburlită a unei pisici!
Mi-ai dat liniștea minții, dar corpul încă mă doare după luptele cele lungi!
…
Și aud povețele Tale:
Nu uita să îți sfințești trupul și mintea!
Dar pe mine corpul mă doare acuma:
Și îmi este teamă că după căderea gândurilor mele o să fiu osândit!
Căci știu că atuncea când ajung să îmi păzesc mintea, aud zgomot ca de bubuitură, căci dracii tot crapă!
Că îi arde și smerenia cea mai de jos!
…
Dă drumul, Doamne, binecuvântărilor Tale!
Și prăvălește-le asupra oamenilor aflați în nevoie.
Că de la ei vei căpăta laudă multă!
Dar Tu nu laudă cauți, ci Înțelegere și Ridicare!
…
Luminează-ne, Doamne!