Cărțile au soarta lor. Iar cărțile cu dedicații au o soartă, și sorți, cu mult deasupra celor obișnuite…
La un moment dat au ajuns în biblioteca mea, spre îndelungată odihnă, două exemplare cu dedicație din Trilogia Dragostei a nedrept uitatului Sărmanul Klopștock, pseudonim evident și țipător care, înainte de orice altceva, m-a făcut curios asupra cărților sale.
Paul Mihăescu, pe numele său din buletin, evada din lumea grefelor bucureștene, în care și-a petrecut aproape întreaga viață, în Literatură, cu L mare. Era un autor prolific, ba chiar și de oarece succes comercial. Unele din cărți și le publica în mai multe volume. Acele volume, cum ar fi trilogia Feciorul lui Nenea Tache Vameșul, pe care o am și pe aceea cu dedicație pe fiecare tom în parte, rătăcită însă fiind pe nu știu unde, i-au făcut un nume, nu mare, nu uimitor, dar real în Republica Literelor, bucureștene măcar, dacă nu de-a dreptul românești.
Banala Trilogie a Dragostei, apărută la Institutul de Arte Grafice Vremea în anul 1933, nu s-a bucurat aparent de același succes de public ca celelalte opuri ale sale. O cărticică mai degrabă, cu cele 80 de pagini ale sale, volumul a rămas în mare parte în arhiva personală a autorului, spre gratulare, cu autograf sau fără, a diferitelor persoane pe care soarta urma să i le scoată în cale. Și pe care chiar i le-a și scos…
La 4 IV 1940 scriitorul înmânează doctorului V. Crețu exemplarul numărul 602 al Trilogiei, într-o dedicație pe șase rânduri din care rezultă o mai veche relație între cei doi. Un amănunt este totuși intrigant: Locul pentru nume pare lăsat gol, fiind completat ulterior cu cel al respectivului adept al lui Esculap.
Adevărat, sistemul de a lăsa numele beneficiarului dedicației liber, spre ulterioară completare, era o practică, dacă nu constantă, cel puțin cu tradiție la vremea respectivă. Era practicată însă mai ales pe opuri universitare, la care autorul știa de la bun început că va avea mai mulți adresanți, toți cu același grad didactic și cu aceleași acreditări academice, și aflați sufletește egal de departe de autor.
În cazul de față dedicația vorbește însă despre aceiași constantă recunoștiință.
Clar, fie prea corpolentul autor, fie mult mai tânăra sa nevastă, care va muri doar trei ani mai târziu, erau beneficiarii credincioși ai serviciilor unui număr nu mic de medici. Iar față de fiecare din această pletoră medicală se manifesta constanta recunoștiință…
Așa se explică ulterioara completare a spațiului liber cu numele medicului V. Crețu, unul din numeroșii îngrijitori ai sănătății auctoriale. Și, bănuim, înmânarea volumului a avut loc net mai târziu decât data trecută în capătul dedicației, poate chiar cu ani, pentru că cerneala folosită la scrierea numelui distinsului doctor este de o cu totul altă culoare decât cea a restului dedicației…
Ori știm că autorul era un fan al cernelei de culoare verde, folosită pentru scrierea dedicațiilor atât în anul 1935, cât și în anul 1943, de când ne-a parvenit al doilea exemplar al Trilogiei, cu dedicație de data aceasta către o doamnă. Iar numele doctorului este evidentissim scris tot de mâna Sărmanului Klopștock, ceea ce invalidează ideea unei dedicații construite în jurul unui nume pe care proprietarul volumului și-l autografiase pe pagina de gardă!
Fapt este că dedicația primă, din anul 1940, este o mărturie prețioasă a unei sociologii încă nescrise a dedicațiilor auctoriale. Demers pe care, iată, vin astăzi să îl încep și să îl suplinesc!
Exemplarul dăruit în 1943 poartă numărul 807. Putem calcula deci că în aproximativ trei ani autorul a împărțit cu larghețe două sute de exemplare din scurtul său op. Și trage și concluzia că până la moartea sa, survenită în 1954, a reușit cu maximă probabilitate să epuizeze întregul tiraj al nuvelelor sale erotice, este drept pe parcursul a, probabil, cincisprezece ani…
Cea de a doua dedicație este tot atât de criptică și intimistă pe cât este prima de clară și explicită. Și este adresată unei Sylvia!, cu semnul exclamării imediat după prenume, ca într-o evocare din vreo tragedie antică grecească, semn al unei relații care numai oficiale nu putea fi. Și conținutul dedicației este abscons: Atenție la durerea din noembrie!, pe care doar un cunoscător desăvârșit al vieții autorului, dacă va mai fi existând vreunul pe lumea aceasta, îl va putea descâlci și rezolva…
Dăm mai jos cele două scurte dedicații:
Domnului Doctor V. Crețu, aceiași constantă recunoștiință. S. S. Sărmanul Klopștock, 4. IV 940.
Sylvia! Atenție la durerea din noembrie! Klopștock, 25 VI 43.
Nu îmi este clar de ce nuvelele Sărmanului Klopștock s-au vândut atât de greu, pe parcursul unui deceniu și jumătate. Dar, de fapt, am o bănuială: Trilogia Dragostei, deși explorează același mediu social ca al celorlalte scrieri sărmanklopștockiene, nu beneficiază de avantajul major al coperților ilustrate, de care celelate opere ale sale au parte din plin.
Este aici un întreg subiect de marketing cultural, aflat la intersecția dintre Arta Mare și Comerț: anume, rolul major pe care ilustratorul de coperți l-a jucat în asigurarea notorietății, și implicit a vânzării cărților unui autor sau altuia.
Îmi propun de altfel să consacru unul din viitoarele mele volume istoriei coperților de carte românească, pe parcursul jumătății de veac de la finele secolului 19 la impunerea Realismului Socialist, în anul 1948.
Revenind, fac aici câteva remarci finale: consecvența cu care Paul Mihăescu își apără adevărata identitate, relativ prozaică, în toate dedicațiile pe care le acordă cititorilor săi; folosirea cu predilecție, deși nu exclusivă, a cernelei verzi pentru scrierea acestor dedicații; și prezența, ca subiect predilect al lucrărilor sale literare, a mediului de mahala, marginal și semipauper, care a făcut deliciul și scandalul, deopotrivă, al cărților lui I. Peltz și George Mihail Zamfirescu.
Pe acest din urmă aspect, țin să redau o pagină dinspre sfârșitul volumului din 1933, care urmărește destinul unei profesioniste a amorului tarifat de pe strada Crucea de Piatră, București…
Dar despre subiectul pasionant al prostituatelor bucureștence, mai mult cu altă ocazie!
Rămas bun, cititorule, și pe curând!
* Cele două volume de mai sus fac parte din Arhiva Institutului pentru Memorie Vizuală, și nu sunt de vânzare. Reproducerea imaginilor și textelor din cuprinsul acestui articol poate fi realizată doar cu informarea Institutului pentru Memorie Vizuală, cu menționarea paternității textului și a aparteneței fotografiilor la arhiva Institului.
