Până la venirea trupelor eliberatoare sovietice, în România nu se sărbătorise niciodată Ziua Femeii, altfel decât în cercurile foarte izolate ale socialiștilor și comuniștilor români. După aceea, pe linia unui stil comunist internaționalist mai vechi decât cel stalinist, sărbătoarea instituită de Alexandra Kollontai a fost adoptată și la noi.
În Uniunea Sovietică, începând din anul 1965, 8 Martie era zi liberă, în timp ce din 1949, în China, femeile aveau liberă după amiaza. În viața de zi cu zi și an de an a comunismului real, stilul românesc de sărbătorire s-a apropiat, în cele din urmă, mai mult de cel al colosului est asiatic, decât de cel sovietic…
Aceasta și pentru că la noi, în inventarul sărbătorilor comuniste, ziua de 8 Martie făcea parte din categoria a doua de importanță. Nu era o zi liberă, deși în practică femeilor li se dădea drumul mai de devreme de la program, la fel ca de 1 Martie, de altfel. Primeau în schimb flori și alte cadouri, în mod particular cărți. Exact ca în cântecelul școlăresc de acum jumătate de veac: Mamă, eu de ziua ta, Ziua de 8 Martie, Ți-am adus și eu ceva, Ți-am adus o carte!
O foarte interesantă felicitare de 8 Martie, din anul 1957, ilustrează apropierea aceasta dintre Ziua Internațională a Femeii și producția editorială a vremii. Sub sloganul Cartea, DARUL primăverii, felicitarea are la interior nu obișnuitul spațiu alb rezervat scrierii vreunei urări, ci o listă de 10 cărți, cu autori în principal sovietici, dintre care strălucesc prin irelevanță M. Aligher, cu Versuri alese, și V. Inber, cu Opere alese.
Era prezentă și literatura română, prin Maria Banuș, cu La porțile raiului, și Nina Cassian, cu Vîrstele anului. per ansamblu însă, din economia felicitării-reclamă răzbate o accentuată dependență intelectuală și instituțională de spațiul cultural sovietic, și mai exact cu varianta realist-socialistă a acesteia. Rămășițele stalinismului nu se lăsau eliminate cu una, cu două, nici la Moscova, și nici la București!
Comunismul de tip sovietic a adus cu el nu doar propria panoplie de sărbători publice ale anului, ci și un întreg imaginar vizual al acestora. Așa s-a întâmplat și cu cu Ziua Femeii. Pentru început au fost importate de la Marele Frate de la Răsărit felicitări cu text în rusă, cu iconografia tipică subiectului. Doar în Uniunea Sovietică se afla originea sărbătorii!
Mai târziu a început și producția internă de ilustrate dedicate zilei de 8 Martie. Multă vreme însă, adică mai exact din 1948 și până la mijlocul anilor 1960, altul a fost vectorul principal de răspândire a felicitărilor de 8 Martie în societatea românească a vremii.
Cetățenii români aflați la studiu sau în stagii de pregătire în U.R.S.S. trimiteau în țară ilustratele și felicitările sovietice. Uniunea Sovietică era una dintre cele două supraputeri ale vremii și centrul comunismului mondial, asta până la secesiunea chineză de la începutul anilor 60. Așa că era normal ca toate statele lagărului comunist să se închine de cinci ori pe zi cu fața către Moscova, ca spre o nouă Mecca… Glumesc, dar nu cu totul.
Școlirea tinerilor, români, polonezi, germani, chinezi și de alte origini etnice în Universitățile sovietice urmărea să îi transforme pe aceștia în curele de transmisie credincioase și eficiente ale politicii sovietice în rândul propriilor popoare. De multe ori tinerii aflați la studiu la Moscova sau în Leningrad, sau la stagii de specializare în marile Insitutute de cercetare sovietice, ca cel de cercetări nucleare de la Dubna, se întorceau în țările de origine cu câte o rusoaică… Adeziunea la ortodoxia sovietică era astfel garantată atât ziua, în cadrul celulei de partid, cât și noaptea, în patul conjugal…
Până a se întoarce însă în țară, proaspăt căsătoriți sau nu, viitoarea osatură a intelectualității și establishmentului politic comunist românesc expedia acasă, vrând nevrând, ilustratele înfățișând mărețele realizări ale regimului sovietic, dar și felicitările aferente tuturor marilor sărbători publice ale colosului de la Răsărit. Sărbători politice prin excelență, bien sur, pentru că de cele religioase nici nu putea fi vorba… Vorbind doar de felicitările de 8 Martie sovietice, ele îi obișnuiau pe români cu evenimentul și propagau imaginarul vizual al acestuia, într-un mod mai insidios și mai eficient decât cel al simplei impuneri a evenimentului de către autorități. Mai eficient, pentru că în URSS instrumentarul vizual al propagandei comuniste a fost mai mai diversificat decât oriunde în lume.
Când, o dată cu schimbarea garniturii politice comuniste românești la vârf, în anii 1964-1965, Nicolae Ceaușescu ajunge la putere, el pune capăt acestui sistem de școlire a elitelor în URSS. Numărul tinerilor aflați la studii în Uniunea Sovietică scade drastic, și implicit și al felicitărilor trimise din Moscova în România. Scopul fusese însă atins, cel puțin în privința sărbătorii din 8 Martie. Comportamentul social al expedierii de felicitări, cu ocazia Zilei femeii se insinuase în întreaga societate. Și pentru că avea o componentă ideologică minimală, fusese acceptat mai ușor în societate, așa cum nu avea să se întâmple cu sărbătorirea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, la a cărei celebrare pe 7 Noiembrie avea să se renunțe tacit cam tot atunci…
Ruptă de influențele sovietice directe, iconografia română a felicitărilor de 8 Martie începe să își caute propriile căi. Evident, și până în anul 1965 se tipăriseră felicitări dedicate Zilei Femeii. Acum au însă ocazia să își caute și să își găsească un specific național. Ilustratorii sovietici folosiseră din plin, în felicitările lor, imaginea unor copii, pentru că în viziunea utilitaristă a regimului sovietic femeia era privită mai ales ca mamă, născătoare de copii, atât de necesari construirii comunismului. Însă linia aceasta a fost puțin productivă la noi în țară, iar după 1965 dispare aproape cu totul.
În schimb capătă o importanță din ce în ce mai mare florile și motivele florale. Aflată la începutul primăverii, era firesc ca Ziua Femeii să fie celebrată prin florile pe care tovatășele din întreaga țară le primeau acum.
Are loc astfel și o trecere de la componenta ideologică (vorbim de o sărbătoare stângistă a afirmării drepturilor femeilor în societate) la una păgână, a renașterii vegetației și de celebrare a forțelor generative ale naturii și ale feminității deopotrivă. Componentă păgână puternic potențată de apropierea de sărbătoarea precreștină și de origine dacă a Mărțișorului, sărbătorit și dăruit de 1 Martie.
Am mai scris și altădată despre promovarea de către ideologii comuniști români a sărbătorilor păgâne, în contrapondere cu cele creștine, mai ales în perioada sfârșitului de an. Cazul zilei de 8 Martie se înscrie și el în acest proiect. Și se înscrie ca o reușită: Ziua femeii se folclorizează, ca nici una dintre sărbătorile introduse de comunism.
În consecință, anii 1970 și 1980 cunosc o creștere marcată a numărului de felicitări realizate pe plan intern. Și vorbim aici despre felicitări și nu de ilustrate, adică de un carton îndoit de obicei la jumătate, pe verticală, cu fața reproducând un desen și cu interiorul lăsat liber pentru scrierea textului de felicitare. Se voia, probabil, încă o departajare de stilul rusesc de sărbătorire a evenimentului.
Felicitările erau tipărite în tiraje impresionante de combinatele poligrafice ale vremii, și se găseau de vânzare la chioșcuri și papetării. Un număr mult mai mic erau editate de marile fabrici și uzine ale vremii, și folosite pentru protocolul conducerii acestora.
La început numărul felicitărilor de 8 Martie era mai mic decât al celor cu 1 Martie, de exemplu. Iar deoarece cadrele de conducere încă nu se dumeriseră bine ce rol are sărbătorirea Zilei de 8 Martie, un număr de felicitări sunt concepute pentru a fi expediate atât de Mărțișor, cât și de Ziua femeii. Revenind la tirajul felicitărilor comuniste, o vreme până și felicitările de Paște, cu ouă colorate și pui de găină sau de rață, beneficiau de tiraje mai mari, în deceniul de dezgheț ideologic dintre anii 1965 și 1975. Treptat însă situația se normalizează, iar felicitările tipărite în anii 80 ajung să își epuizeze tirajele imense de abia în jurul anului 1995.
Un număr și mai mic de felicitări realizate manual de artiștii plastici ai vremii puteau fi cumpărate de la magazinele Fondului Plastic. Erau realizate în tiraje confidențiale, în care culorile aplicate de artist difereau, măcar minimal, de la o felicitare la alta. Producerea lor manufacturieră, care le asigura frumusețea, le făcea însă prohibitive din punct de vedere financiar pentru majoritatea clasei muncitoare. Cei care le cumpărau erau membri ai clasei mijlocii din acea perioadă: ingineri, doctori, profesori.
Simplificarea de către ilustratorii comuniști a iconografiei zilei de 8 Martie se leagă, așa cum am arătat, de folclorizarea și chiar păgânizarea ei. În consecință cele mai multe felicitări aleg aproape inevitabil ca imagine frontală un buchet de flori. De altfel, chiar flori primeau de obicei tovarășele de atunci, mai mult ca orice altceva. Perfectă corespondență între realitate și reflectarea ei artistică…
Florile erau fotografiate sau desenate, puțin importă. Talentul câte unui fotograf sau desenator mai salva, câteodată, situația, dar regula, mai ales în anii 1980, era cea a unei estetici șablonarde a imaginilor. Totuși, repetarea an de an a acestui stil a indus, în cele din urmă, o nostalgie după frumusețea lor simplă tuturor celor care am trăit acele vremuri…
Mă opresc în decembrie 1989 cu studiul de față. Prefer să fie un memorial mai ales al felicitărilor din ultimul deceniu comunist, cu explicarea pe scurt a genezei lor, decât un studiu exhaustiv asupra felicitărilor românești de 8 Martie. Va veni și acela, mai târziu.
Până atunci țin însă să urez din tot sufletul tot binele din lume, pentru toate femeile, astăzi, de 8 Martie, Ziua Femeii!
La Mulți Ani tuturor doamnelor din România și din Lume!
