Când acum mai bine de trei decenii am întâlnit o persoană cu acelaș nume de familie, Tudoroiu, și cu care ulterior am legat o lungă și rodnică prietenie, m-am mirat profund că nu era din Argeș sau din Vâlcea, matricea esențială a Tudoroilor din România și din Lume.
Se născuse, spre profunda mea uimire, la Vălenii de Munte de pe apa Teleajenului, dintr-o veche familie a locului.
Zece ani mai târziu aveam să descopăr că boierii Buzești, atât de dragi marelui domnitor care a fost Mihai Viteazul, pentru sprijinul constant și credincioasă slujire, primiseră de la acesta mari danii constând în întinse moșii, în vechile județe ale Saacului și Buzăului, pustiite de molime și războaie. Și luaseră cu ei, spre repopularea acelor pământuri, nenumărați oameni de pe vechile lor ținuturi, din Oltenia subcarpatică, dar și din Argeșul dealurilor și colnicelor.
Așa am stabilit prima mea legătură afectivă cu Vălenii de Munte.
După 400 de ani, sămânța bună culeasă din zona centrată pe Oltul dintre Câineni și Drăgășani dădea în continuare roadă bună pe văile superioare ale râurilor din răsăritul Munteniei…
Prima dată am ajuns în Văleni prin anul 2005, cred. Un orășel liniștit, cochet, marcat încă de personalitatea covârșitoare a unui Homo Universalis pentru care avusesem, dintotdeauna, un adevărat cult: botoșăneanul Neculai Iorga, reconvertit la muntenism prahovean o dată cu întemeierea, în anul 1908, a Universității Populare, și de fapt mărturisit încă de la începuturi patriot panromân…
Vizita a consolidat colecționarea vechilor cărți poștale ale locului, în competiție și cu alți împătimiți cartofili, cu care am rămas în relații de amiciție și chiar de prietenie, în ciuda unei concurențe acerbe. Aveam încă de atunci în față proiectul gigantesc al unei arhive exhaustive de ilustrate românești, de la începuturi și până în anul 1947, proiect de care, iată, încă mă mai țin.
Anul acesta am primit întâi un telefon, iar mai apoi un colet poștaș de la domnul Mihai Chiroiu, cu care mă aflasem în foarte civilizate raporturi, pe vremea când frecventam amândoi Clubul Filatelic din București, de pe bulevardul Dorobanți.
Coletul cuprindea un album cu numeroase imagini și multă, multă documentație: Vălenii lui Iorga, așa cum au fost… Album. Memoria ilustratelor, 1900-1940.
Nu am cum rezuma discuțiile telefonice purtate, din acea zi, cu domnia sa. Fapt este însă că m-am oferit să ajut cu materialul aflat în arhiva Institutului pentru Memorie Vizuală, precum și cu informațiile strânse în documente și în minte, realizarea celui de al doilea volum, consacrat marelui Iorga la Văleni. Și, în paralel, să identific materialul ilustrativ care nu se afla, din diferite cauze, în cuprinsul primului volum.
Așa cum mă așteptam, nu era vorba de prea multe ilustrate.
La pagina 106, la începutul capitolului Birje, trăsuri și birjari, unde imaginea ilustratei clasice compuse Birjele din Văleni, din seria Suvenir din Văleni de Munte, a fost probabil preluată de pe internet, la o rezoluție defectuoasă, voi putea oferi un scan de calitate după exemplarul aflat în colecția mea.
Seria de ilustrate clasice, singurele după știința noastră la Văleni, au fost realizate de către Editura D. Dimitrescu, Văleni de Munte, în anul 1905. Un merit deosebit al acesteia este că surprinde orașul de dinaintea descălecării personalității tumultoase și transformatoare care a fost Nicolae Iorga. Acesta sosește în oraș în anul 1907, iar din anul următor începe aici activitatea trepidantă a Universității sale Populare. De atuci, Văleniul de Munte nu a mai fost niciodată la fel…
A doua serie de ilustrate cu cochetul orășel de pe Teleajen a fost realizată de Editura N.J. Butu & Fiu, Văleni de Munte, având cea mai veche circulație anul 1907. Exemplarul meu de Salutări din Valeni de Munte. Vedere generală are însă o caracteristică: spatele divizat are linia verticală ce departajează spațiul lăsat liber pentru mesaj și cel din dreapta, pentru adresa destinatarului nu median, ci accentuat deplasat spre stânga. Tipul acesta de verso este foarte rar întâlnit, și ține de o scurtă perioadă de tranziție de la ilustratele clasice la cele postclasice. În consecință este posibil ca piesele din această serie să fie de fapt din anul 1906, primul în care inovația divizării spatelui este introdusă la noi în țară.
Sub beneficiul acceptării acestui raționament, putem adăuga la imaginile nealterate de proiectele culturale și sociale iorghiste ale Văleniului de Munte și această rară serie de ilustrate.
Nu întâmplător primele două serii de ilustrate sunt opera unor întreprinzători locali. Orășelul era reședința plasei Teleajenului și avea o viață economică și administrativă foarte vie. Era și o mică stațiune climaterică, în genul mult mai dezvoltatului Câmpulung Muscel al vremii. Venirea lui Nicolae Iorga în anul 1907 pune localitatea pe harta locurilor importante ale României, direct și abrupt. Acest lucru este perfect vizibil și din punct de vedere cartofil.
Din 1907 ilustratele Văleniului încep să fie realizate, timp de 5 ani, de editurile bucureștene de profil: Editura Ad. Maier & D. Stern și Depozitul Universal Șaraga, cu piese deosebit de reușite, și care acopereau cererea de ilustrate de după Iorga, semnificativ mai mare decât până atunci. Tirajele mari presupuneau investiții financiare mai ridicate, pe care întreprinzătorii locali nu au riscat să le facă. Iar inundarea pieței locale cu cărți poștale realizate în București a înnăbușit, pentru o vreme, orice concurență locală. Abia în anul 1912 editorii locali vor reveni în forță, conștienți de afacerea înfloritoare pe care o reprezenta comercializarea ilustratelor… Despre acest proces de reautohtonizare vom vorbi detaliat, ceva mai jos.
Dar să revenim la oile noastre.
La pagina 115, frumoasa carte poștală intitulată Văleni de Munte, Bufetul Gărei, comandidată de patronul bufetului unui editor nemenționat pe spatele ilustratei, își va găsi la rândul său perechea.
Mărturisesc că descoperirea celei de a doua ilustrate, pereche a celei din Vălenii lui Iorga…, și aflate în foarte scurtă succesiune temporală față de aceasta, mi-a prilejuit o mare bucurie spirituală, precum și o efervescență intelectuală pe măsură!
Exemplarul reprodus în Albumul domnului Chiroiu surprinde de aproape clădirea Bufetului Gării, care ne umple în mare măsură câmpul vizual. Nu însă într-atât încât în dreptul intrării în bufet să nu-și găsească locul o pergolă de lemn, primitivă, dar folositoare pentru protejarea clienților pe vreme ploioasă, când putea fi repede acoperită cu o prelată.
La una din mesele de lângă bufet stă așezat un țăran cu căciula tipică a ciobanilor din zonă, rotundă și înaltă, de stil mai degrabă ardelenesc, și care ne duce cu gândul că persoana fotografiată la 1912 ar fi putut proveni din Măneciu Ungureni. Iar în fața acestuia, la aceeași masă, se află un orășean, în costum, iar pe cap cu nelipsita pălărie.
Poate că cei doi tocmai se cinsteau, bând adălmașul vreunei vânzări-cumpărări de miei de carne sau brânzeturi, când aparatul de fotografiat i-a imortalizat pentru vecie…
În stânga și în dreapta imaginii se află câte un ofițer al Armatei Române, cel din dreapta având atârnată sabia la șold.
Chiar pe mijloc privirea ne este atrasă de pata albă reprezentată de rochia cu guler larg și cu mâneci bufante a celei care nu poate fi decât patroana localului. Și foarte aproape îl vedem pe patron, soțul doamnei, solid și cu mustață groasă, cu cămașă albă, cravată și jiletcă, iar pe deasupra cu o haină lungă de stofă, ce coboară destul de mult deasupra pantalonilor. Pălăria completează imaginea de respectabil om de afaceri.
Alte două persoane stau în picioare: un băiat tânăr, cu capul descoperit, în dreptul ușii, în timp ce la la colțul dinspre noi al bufetului se vede un bărbat matur, cu costum și pălărie, și cu pardesiul ținut cu grijă cu mâna stângă.
Trebuie să spunem că astfel de cărți poștale care înfățișau diverse stabilimente comerciale erau comandate, întotdeauna, de patronii acestora, servind ca un eficient mijloc de reclamă al respectivei afaceri. Proprietarul stabilimentului comanda un număr consistent de ilustrate, iar restul tirajului era vândut prin chioșcurile sau librăriile din zona sau localitatea respectivă.
Și, conform unei vechi tradiții, în astfel de ilustrate apăreau cu prioritate stăpânii afacerii. Pentru alte tipuri de activități, care nu implicau decât bărbați, prezneța soției patronului ar fi fost considerată deplasată. Având însă în vedere că în cazul de față vorbim de un bufet, prezența proprietăresei era obligatorie…
Băiatul aflat lângă ușă era, probabil, angajat al stabilimentului. De unde se afla putea supraveghea, cu un ochi atent, orice mișcare din interiorul bufetului, unde se mai aflau, poate, câțiva clienți.
Dacă nu aș fi descoperit în colecția personală cea de a doua ilustrată a seriei, nu am fi putut afla niciodată dacă așa stăteau lucrurile, sau altfel.
Cea de a doua carte poștală este luată mai de departe, și mult mai din dreapta locului de unde fusese realizată prima fotografie.
Aproape întreaga jumătate dreaptă a imaginii este acoperită de un copac bine înfrunzit, în timp ce un altul, abia plantat, își găsește sprijinul într-un par temeinic înfipt în pământ, și acoperă cu frunzișul încă incipient aproape jumătate din acoperișul Bufetului.
Schimbarea majoră nu este însă cea de perspectivă. Peisajul uman este cel care se animă brusc!
Cei doi bărbați care stăteau jos la masă s-au ridicat. Doi domni, elegant îmbrăcați și cu câte un baston fiecare, au ieșit din bufet și s-au alăturat celorlalți. Proprietarii stabilimentului s-au apropiat unul de altul, și chiar de grup. La fel procedează și militarul din dreapta imaginii.
Brusc, întreaga energie a imaginii s-a schimbat. Și mai ales, s-a amplificat.
Dorința firească a fiecăruia de a ieși cât mai bine în poză transformă grupul inițial, oarecum dezlânat, într-o adunare hotărîtă de indivizi, fie și numai să dea mai bine în poză…
Și iată că le-a reușit!
Ilustrata care păstrează pentru posteritate această izbândă va fi cumpărată, 12 ani mai târziu, de un turist căruia i-a căzut dragă, și care o va lua cu el la București, înainte de a o expedia din Capitală, în Ardeal.
Așa se face că în anul 1924 trecătorul de care vorbim găsește cu cale să o trimită domnului Victor Paraschivescu, procuror la Tribunalul Deva, cu mulțumiri de adâncă recunoștiință pentru felicitările de anul nou, ce abea astăzi mi-au parvenit în București. La rândul meu vă urez și eu călduros un an plin de fericire, sănătate și veselie. N. Apostolescu. Ilustrata era într-adevăr expediată din București, de la domiciliul din strada Matei Voievod nr. 15, în data de 31 ianuarie 1924. Cartea poștală cu Bufetul Gărei din Văleni de Munte îl cucerise pe zăbavnicul expeditor de felicitări de Anul Nou într-atât, încât îi folosise frumusețea de necontestat ca supremă scuză pentru întârzierea răspunsului la felicitări…
…
Nu pot încheia studiul de față fără un scurt cuvânt despre editorul ilustratei.
Pe spatele piesei despre care vorbim, stânga sus se află scris cu verde textul UNION POSTALE UNIVERSELLE. ROMANIA. Carta Postala.
Iar în colțul din stânga jos, pe verticală, este trecut, cu aceeași culoare, un număr: 3245.
Nu apare nici o mențiune privind editorul.
În arhiva mea se mai află alte două ilustrate cu același tip de spate. Una, Văleni de Munte, Vedere Generală, are numărul 3255. Cealaltă, Văleni de Munte, Cassa N. Jorga, are numărul 3243. Făceau parte, la modul evident, dintr-o serie. Pe baza celei mai vechi circulații a unei ilustrate din serie credem că au fost tipărite în anul 1912.
Ulterior clișeele au fost refolosite, iar din anul 1923 am în față reeditarea numerelor 3243 și 3255, ambele realizate de Edit. Libr. C. Panaitescu, Vălenii de Munte, textul fiind tipărit cu negru.
Pe baza unor situații similare din alte localități ale țării, de exemplu Călimănești, credem că întreprinzătorii locali, care de cele mai multe ori erau patroni de librării, magazine universale sau chiar chioșcuri de ziare, contactau reprezentanții editurii Maier și Stern, care trimitea la fața locului propriul lor fotograf, iar acesta realiza un set de fotografii pentru ilustrate. Dintre ele Maier și Stern alegeau un număr determinat, de obicei multiplu de 6, pe baza cărora tipăreau cărțile poștale, pe care le vindeau atât la magazinul lor din București, cât mai ales la locul realizării fotografiilor, prin intermediul comanditarilor locali.
Într-un prim stadiu ilustratele astfel realizate purtau pe stânga vertical numărul de ordine, numele firmei Maier și Stern și adresa acesteia, iar stânga sus, pe orizontală, revendicarea de la U.P.U., numele țării și denumirea de Carta Postala.
În a doua etapă, pe baza unei înțelegeri între librăria locală și firma bucureșteană, se păstra doar textul generic orizontal din stânga sus, iar mențiunile de editură din stânga vertical dispăreau.
În al treilea pas, pe stânga vertical apărea numele editorului local, purtând doar numărul de ordine și mențiunea originii clișeului fotografic folosit, sub forma M.&S. B., adică Maier și Stern, București.
Iar într-al patrulea, realizat de obicei atunci când editorul inițial dispăruse, dispare și mențiunea originii fotografiei inițiale, și rămîne trecută pe spatele ilustratei doar editura locală.
Analiza de mai sus se referă la istoria ilustratelor din Văleni de după influxul masiv de oameni noi și de turiști, prilejuit de inaugurarea Universității Populare. Practic, după începutul promițător al primelor două edituri locale de cărți poștale, editurile bucureștene se impun cu autoritate, pentru ca încet, încet, editorii locali să preia din nou ștafeta, în baza procesului în patru pași descris mai sus.
Dacă am fi hegelieni, am putea spune: teză, antiteză și sinteză…
Întrucât pentru seria de ilustrate aflate în arhiva mea, din care face parte și piesa inedită cu Văleni de Munte, Bufetul Gărei, lipsește cu totul mențiunea vreunei edituri, cred că ne aflăm în stadiul al doilea. Stadiu în care fotografiile aflate în portofoliul Maier și Stern sunt tipărite ca ilustrate pentru un întreprinzător de al locului.
Acest afacerist local nu putea fi decât C. Panaitescu, care în același an 1912 mai scoate cel puțin o serie de alte cărți poștale ilustrate, cu fizionomie a spatelui care ne permite înscrierea acestora din urmă în stadiul 3, de localizare a editorului și doar de menționare a originii clișeului fotografic.
În consecință, deși pentru ilustrata cu Bufetul Gării vorbim de un clișeu Maier și Stern, în cazul de față aceștia se rezumă la rolul de tipografi. Adevăratul editor este C. Panaitescu din Văleni de Munte, sortit unei îndelungate și fructuoase cariere în Văleniul interbelic… Opera lui de editor de cărți poștale încă își așteaptă cronicarul!
…
Vorbe multe pentru doar două ilustrate, din care numai una inedită!
În domeniul cartofiliei însă adevărul nu ni se dezvăluie niciodată dintr-o dată, ci treptat, ca o seducătoare desăvârșită, care i se relevă iubitului puțin câte puțin, pe măsură ce își scoate încet vălurile amăgitoare…
Nu exclud să descopăr în arhiva Institutului pentru Memorie Vizuală și alte surprize cartofile, care să completeze excelenta lucrare a domnului Mihai Chiroiu. Acest lucru rămâne însă a se vedea. Rămâne asigurat pentru viitor și întregul meu sprijin pentru realizarea volumului doi al excelentei lucrări care este Vălenii lui Iorga așa cum au fost…
Cât privește fotografiile de epocă ale Văleniului de Munte, realizate de localnici de mai veche sau mai nouă extracție, sau de turiști aflați în vizită, aflate în sfera discursului vizual privat, atât de diferită de cea a cărților poștale ilustrate, sper și doresc să le înfățișez cititorilor mei cât de curând, într-un articol plin cu informații noi și interesante despre trecut.
Pe curând, cititorule!
