Câteodată, 100 de ani trec ca o clipă. Așa se întâmplă și cu fotografia de față: parcă este făcută alaltăieri, nu acum un veac…
Suntem la Focșani, 1925. Din curtea unei case boierești ni se arată partea din spate, cu o îngustă cărare pietruită, în stânga fotografiei, și teren înierbat în rest, cât cuprinde.
Tânărul băiat, fiu sau nepot al proprietarilor, a descălecat și își ține acum bidiviul de căpăstru. O altă imagine ni-l arăta călare, mândru și țanțoș, ca un cimerian de acum trei milenii…
Acum s-a liniștit. Pornirile războinice i-au rămas undeva, în urmă. Se păstrează însă camaraderia aceea unică dintre cal și călăreț, care a făcut forța armatelor lumii până mai deunăzi, și poate și în viitor, după vreun devastator război atomic…
Cei doi, cal și călăreț, ne primesc calmi și liniștiți. Băiatul pare încă puțin nesigur pe el, dar încrezător. Calul este însă mai degrabă melancolic. Scurta cavalcadă focșăneană i-a reamintit frumusețea uriașelor spații plane, care, din Carpați până la Pacific, au fost spațiul de viață al strămoșilor lui, vreme de cinci mii de ani.
Atmosfera respiră serenitatea cu totul particulară a fotografiilor realizate de Franz X. Koroschetz. O liniște selenară, coborâtă parcă din altă lume, acoperă imaginea păstrată pentru eternitate. Și ne ajută să retrăim misterul unei zile liniștite din Focșaniul interbelic.
Nu știm cine a fost cel fotografiat. Știm însă că fotografia a fost realizată în 1925. O dovedește o scurtă și unică însemnare manuscrisă, de pe spatele fotografiei. Și tot aici se regăsește ștanța de fotograf a maestrului Koroschetz.
Îți mulțumim, Maestre, pentru doza de normalitate de acum un secol, pe care ne-ai oferit-o cu generozitate! Vom rămâne mereu în minte cu minunățiile pe care ni le-ai lăsat moștenire, ca un testament cu nenumărate codicile, al căror conținut ni se dezvăluie încet, încet.
Astăzi s-a mai deschis încă unul. După cele două volume care cuprind opera edită a lui Koroschetz, ambele datorate pasionatului colecționar și cerecetător care este Sorin Tudose, sunt sigur că va veni și vremea, de ce nu, chiar a unui catalog.
Sarcina unei astfel de întreprinderi îi aparține, evident, tot domniei sale, pentru al cărui ultim volum, care îi este consacrat în întregime, am avut plăcerea să îi scriu o amplă introducere.
Pe curând!
