Ca vechi și convins monarhist, participarea mea la Conferința pentru protejarea și punerea în valoare a Patrimoniului Domeniului Regal Peleș a fost atât o mare bucurie și împlinire, cât și un act de civică normalitate.
Prima vizită la castelul Regal Peleș a avut loc în anii 70, cu părinții. Am fost uimit de proporțiile uriașe ale construcției, așa cum le receptam din plin la vârsta primei copilării. Prin 1983 a urmat o a doua vizită, în fapt o excursie cu clasa, organizată de către dirigintele nostru, în condițiile nu atât de prietenoase ale crizei sistemice a comunismului românesc din anii 80. Iar de la începutul anilor 90, multe altele, de data aceasta în condițiile mult schimbate ale democratizări societății românești de după Revoluție.
La începutul anilor 2000 am avut șansa să cumpăr o fotografie a Castelului Peleș realizată de Majestatea Sa Regele Ferdinand I, de la a cărui naștere am sărbătorit de curând 160 de ani. Nu îmi venea să cred că țin în mână o imagine transpusă pe hârtie fotografică, deja virată în sepia, imortalizată pentru eternitate de ochiul ager și mâinile pricepute ale Regelui Întregitor de Țară!
După 1990, și după tribulații care nu întotdeauna au făcut cinste Statului Român, Castelul Peleș a fost restituit proprietarului de drept, recte Casei Regale a României, reprezentate prin o așa de grandioasă personalitate ca cea a Majestății Sale regele Mihai I. Reprezentare urmată cu vrednicie de Margareta a României, Custode al Coroanei României, pentru mine Regină a Țării, după trecerea la cele veșnice a gloriosului Său părinte.
De-a lungul vremii am mai vorbit, cu diverse ocazii și prilejuri, despre ce înseamnă Monarhia pentru România de ieri, de azi, și de mâine. De fiecare dată cu sinceritate de monarhist, cu acribie de istoric, cu dăruire de creștin ortodox român față de unșii cu mir ai acestei națiuni.
Participarea la Conferință, în fapt un veritabil Simposion, mi-a generat o imensă bucurie. Participarea și luarea consistentă de cuvânt a Alteței Sale Regale Principele Radu de România a setat un standard foarte înalt încă de la bun început, și a adus acea finețe a analizei și surprindere fină a realității cu care Casa Regală ne-a obișnuit, încă de la începuturile Monarhiei Românești.
Mesajul filmat, cinematografiat aș îndrăzni să spun, al Principesei Sofia a României a arătat cum Casa regală știe să aprecieze și să recunoască meritele tuturor celor implicați, de la mic la mare, și, uluitor pentru vremurile noastre mercantile, pro bono, în îngrijirea și conservarea cadrului natural al castelului Peleș. Căci Castelul și tot ceea ce ține de el nu este doar un grandios proiect arhitectural, ci și, o dată cu trecerea timpului, o gazdă primitoare pentru plante și animale. Amestecate, toate acestea, într-o sinteză peisagistică unică, și căruia unul din vorbitori i-a adus un omagiu competent, prin reliefarea rolului celui de al doilea expert peisagist al Palatului, Wilhelm Knechtel.
Domnul Ministru al Culturii, excelența sa Andraș Demeter, pe care am avut plăcerea să îl salut, a avut o intervenție deosebit de interesantă, din punctul meu de vedere, pentru că a subliniat, printre altele, și faptul că un monument istoric și cultural de talia Domeniului Regal Peleș, care a ținut de patrimoniul Statului republican vreme de șase decenii, iar acum se află în folosința acestuia ca muzeu, pentru o sumă cu totul modică, poate și trebuie să beneficieze de fonduri pentru consolidare și restaurare din partea Statului nostru, în mod concret din partea Ministerului Culturii. Sunt sigur că mâna întinsă de Republica România, prin intermediul unuia dintre înalții săi demnitari, Casei Regale, în prezervarea memoriei noastre culturale în general, și a Castelului Peleș cu dependințele, în special, va seta un nou standard de normalitate și moralitate în societatea noastră.
Cuvântul domnului profesor universitar, doctor, arhitect, Ioan Augustin, Președinte al A.P.R.P., Asociația pentru Patrimoniu Regal Peleș, care a organizat cu pricepere și dăruire Conferința desfășurată la Biblioteca Centrală Universitară în data de, am uitat să spun, 23 septembrie 2025, orele 11 00, a reliefat toate provocările cu care activitatea Asociației s-a confruntat, dar și toate realizările și împlinirile. Ceea ce a spus Domnia sa m-a impresionat și m-a emoționat. Iată că nasc și la România oameni!, vorba lui Kogălniceanu…
Înainte de a trece mai departe, trebuie neapărat să menționez și înmânarea Statuetei Regelui Mihai I, de către domnul președinte Ioan Augustin, doamnei Mirela Monica Iovu, vicepreședinte CEC Bank, pentru sprijinul constant și generos acordat de către domnia sa proiectelor Asociației.
La sfârșitul primei părți a Conferinței a fost luată o binemeritată pauză. Am profitat să salut persoanele cunoscute, nu puține, și să fac cunoștiințe noi. Pe domnul Alexandru Muraru, distins istoric și politician român liberal, monarhist autentic și de calitate, îl cunoșteam de mult. La fel și pe domnul Adrian Buga, doctor în artă și expert al ministerului Culturii, autorul unei intervenții interesante și îndrăznețe despre destinul zbuciumat al unei părți a patrimoniului mobil al Castelului Peleș. Domnul Narcis Dorin Ion, vechi argeșean, la fel ca și mine, istoric și manager al Muzeului Național Peleș, este autorul acelei mici bijuterii monografice consacrate arhitectului peisagist care și-a lăsat amprenta asupra peisajului natural al Palatului. De asemenea, am avut deosebita plăcere să discut cu domnul Ion Tucă, director al Administrației Proprietăților Regale, cu care am avut o scurtă convorbire despre prezent și despre viitor.
Au urmat trei ore de discuții, pe trei mari zone de interes: Patrimoniul natural, Patrimoniul construit și Patrimoniul cultural. Ceea ce m-a impresionat foarte mult au fost implicarea și dedicația reprezentanților Universității de Științe Agronomice și Medicină veterinară din București în îngrijirea, de ani de zile de acum, a peisajului natural al Domeniului Peleș. Domnul prorector Florin Stănică, doamnele Elisabeta Dobrescu și Mihaela Georgescu, conferențiar și profesor universitar, deosebit de dedicați, toți trei, cauzei nobile pe care și-au ales-o, mi-au deschis o perspectivă nouă asupra a ceea ce înseamnă o Grădină Regală. Ascultând relatările lor și urmărind filmele realizate cu acest prilej m-am bucurat că mai există încă, în Țara Românească, dedicație și determinare în a păstra ceea ce este frumos și valoros prin, repet încă o dată, cel mai pur și mai nobil voluntariat.
Mă gândeam atunci la Marea, la Grandioasa Regina Maria, care, la Bran, își învățase doamnele de onoare să rupă florile ofilite din grădina de iriși a Castelului, iriși pe care îi iubea atât de mult și pe care îi desena așa de des, și cu marele ei talent de artist plastic, în caietele și schițele Sale. Operație grea și penibilă, dar cu un efect estetic uluitor, de care iată, se preocupă acum studenții și cadrele didactice ale USAMV, la Peleș peste creasta Carpaților. Felicitări, și încă din toată inima!
Patrimoniul construit a beneficiat de intervenții de o valoare deosebită, cu stiluri particulare și cu domenii de interes aflate pe un palier de o diversitate uluitoare, de la tehnicitatea Arhitecturii la aceea a Dreptului, sărind câteodată și granițele, până în clădirea și grădinile Palatului Imperial Chapultepec al lui Maximilian I, primul și ultimul Împărat al Celui de al doilea Imperiu mexican. Domnul Radu Văcăreanu, rector al Universității Tehnice de Construcții București, doamna Oana Diaconescu, Decan al facultății de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, doamna Valeia-Oana Zaharia, manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului, doamna Irina Iamandescu, director monumente istorice din cadrul Institutului Național al Patrimoniului, doamna Liliana Tudorache, prodecan al Colegiului Consilierilor Juridici București, ne-au purtat, în intervențiile domniilor lor, prin tehnicalități și exoticități, prin detalii fascinante și aspecte mai aride ale domeniilor de competență pe care, iată, au dovedit că le stăpânesc cu măiestrie.
Și, în ultima din cele patru ore ale Conferinței, a urmat panelul cultural, pe care, dacă n-ar fi fost dăruirea extraordinară și voluntariatul nobil al celor de mai de dinainte, eu l-aș fi pus chiar la început. Au avut loc aici intervenția documentată a domnului Narcis Dorin Ion consacrată unuia dintre arhitecții peisagiști ai Peleșului, despre care am vorbit mai înainte, prezentarea domnului Mircea Alexandru Hortopan, director în cadrul Muzeului Național Peleș, intervenția plină de miez și spontaneitate a domnului profesor universitar doctor Mihai Ghyka, cu o necesară conexiune între subiectul principal al Conferinței și personalitatea luminioasă a Reginei Maria, în perspectiva a sărbătoririi a 150 de ani de la naștere, în data de 29 octombrie 2025. Materialul domnului Adrian Buga, expert al Ministerului Culturii, despre care am vorbit mai sus, a arătat legături subterane și încă ținute în întuneric între serviciile secrete ale Republicii Comuniste și bunurile culturale mobile ale Peleșului. din care prea multora li s-a pierdut urma. Domnul Marcu Marius Lăpădat a vorbit despre arhitecții Peleșului. După domnia sa au urmat două momente de încântare de un cu totul alt tip: actul artistic impecabil al doamnei Carmen Radu, actriță la Londra, și prezentarea doamnei Karina Șabac, pianist și autor al unei monografii remarcabile consacrate muzicii din vremea Reginei Elisabeta a României.
Piesa muzicală a compozitorului Iosif Iovanovici, Farmecul Peleșului, a încheiat apoteoptic Conferința.
Dar am vorbit mult, poate nepermis de mult, despre dimensiunea oficială a evenimentului. Peste 100 de ani vor mai rămâne cunoscute publicului larg un nume, maxim două, din cele aflate la Conferință. Cumva, despre smerenie și credință, a vorbit părintele Varlaam Ploieșteanul, reprezentantul Ecclesiei Magna, adică al Bisericii Ortodoxe Române, catolicească și sobornicească, încă în primele cuvântări, așa cum de altfel se și cuvenea. Căci și sufletele noastre, ca și Domeniul Construibil Peleș, sunt supuse unui drum prin Lume, unei periegeze, unei Deveniri. Și așa cum Peleșul își caută tinerețea, ca o venerabilă doamnă care nu renunță câtuși de puțin la eleganța ei șic, ușor desuetă, și noi nu trebuie să renunțăm la ce este mai important pentru un Individ, și pentru Societate: la Mântuire, la Credință, fie ea de orice fel ar fi, la Hristos, pentru noi, creștinii ortodocși, la Ideea Monarhică, la Regină, la Patriotism. Și nu trebuie nicidecum să renunțăm la nimic din ceea ce ne definește ca Națiune, mândră între Națiunile Lumii. Valorile trebuie transmise de la o generație la alta, musai! Numărul mare al tinerelor și tinerilor la Conferință mi-a încălzit sufletul de bucurie și mândrie!
Încă mai există speranță pentru Peleș!
Și pentru România!
Nihil Sine Deo!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
