Timpul a trecut, și în urma unei reamenajări de proporții am recăpătat accesul la cea mai mare parte a arhivei Institutului pentru Memorie Vizuală, după mai bine de cinci ani.
Răsfoind cu bucurie genuină unul din albumele Arhivei, am dat de o fotografie din 1878 a lui Carol Pop de Szathmary, colorizată.
Uitasem cu totul de existența ei.
Vârsta, injoncțiunile vieții noastre de fiecare zi, alte gânduri și preocupări mă duseseră departe de Marele Maestru al Primei Generații de Fotografi ai României!
Și nu îmi mai aduceam aminte de o asemenea Bijuterie a Coroanei!
Fotografiile colorizate de către Maestru sunt rare, poate chiar foarte rare.
În arhiva Institutului cred că nu se află mai mult de cinci exemplare…
Iar în literatura de specialitate numărul lor este, de asemenea, foarte limitat.
Din seria de cinci Szathmary-uri aparținând uneia și aceleiași arhive, doar aceasta este colorizată.
Și doar ea poartă o dată, fie ea și eliptică, așa cum este acest scurtissim 1878.
Fiecare din cele cinci CDV-uri are un alt tip de verso: dovadă clară a aparteneței fiecăruia la o altă ședință fotografică.
Într-una din celelalte patru recunoaștem masa cu marginea coborând în jos, în motive vegetale din frunze, și care făcea parte din inventarul cabinetului fotografic al Marelui Maestru.
Nu și fotoliul: tânăra picantă, cu rochie învolburată și chip intelectual, care apare în această altă fotografie, îl acoperă cu faldurile veșmântului ei în întregime.
Ea mai apare și în altă imagine imortalizată de Szathmary, de data aceasta însă doar bust, și mult mai sobru.
O clipă, gândul m-a dus la fotografiile din prima tinerețe a prințesei Elisabeta, viitoarea Regină a României și soție a Regelui Carol I.
Trăsăturile feței îmi par a fi totuși mai energice decât cele ale viitoarei regine…
Tânăra, care apare și în alte două cdv-uri, poate fi mama, sau mai degrabă mătușa copilului nostru.
Căci în un alt Szathmary o femeie cu chip cu mult mai șters, fiziognomic vorbind, ține un copil mic în brațe.
Copil care seamănă izbitor, ca variantă in nuce, cu cel prins pentru eternitate în fotografia din 1878.
Cele două apar și împreună, în costum național, într-o altă fotografie, ceva mai veche, de pe la 1870.
Despre gătelile celor două, și mai ales despre salba de monezi mari de argint (sau poate de aur?) de la gâtul celei pe care o bănuim a fi mama eroului nostru infantil, voi vorbi însă cu altă ocazie.
Rămâne o imagine de acum aproape un veac și jumătate, a unui copilaș cu haină colorizată în albastru, atât de mic încât i se pune încă o pernă dedesubt pentru a se încadra cât de cât bine în fotografie, și care stă cuminte în partea din stânga a fotoliului, pe care corpul lui încă nu îl poate ocupa în întregime.
Poziția este incomodă, și copilașul își petrece o ghetuță deasupra celeilalte, ca să își odihnească piciorușele.
Pantalonașii sunt scurți, și abia ies de sub poalele hăinuței.
Noroc cu șosetele albe, care ies din ghete și urcă, sau cel puțin una dintre ele, până la jumătatea gambei.
Cealaltă rămâne trasă neglijent în jos, aproape de gleznă, ca la copii tuturor vremurilor și popoarelor.
Cotul drept îi stă însă așzat temeinic pe masa rotundă, cu picior elansat, împărțit în mai multe arcuri succesive, cu modele florale și acestea.
Iar pe masă vedem un vas cu crenguțe cu frunze și flori.
Colorizarea strică și atenuează detaliile.
Pot fi flori de primăvară sau vară.
Dar pot fi și rămurele de brad, cu flori de hârtie, așezate pentru a marca venirea așteptată a sărbătorilor de iarnă.
În cealaltă fotografie cu masa circulară, cea a prezumtivei mătuși, vasul pare a fi mai mic, iar florile se arată a fi flori de vară.
Fotoliul este tipic perioadei: temeinic proiectat și realizat, cu capse metalice care fixează pielea acestuia de spetează.
Szathmary a ales să îl coloreze în roșu.
Poate aceasta era și culoarea sa autentică.
Îmi asum sarcina dificilă de a face un inventar al mobilierului de fotograf al lui Carol Popp de Szathmary.
Și promit că mă voi ține de cuvânt.
Și, încă mai mult decât atât, voi căuta să găsesc amănunte relevante despre cei trei eroi ai fotografiei pe care v-am prezentat-o astăzi.
Arhiva, cumpărată acum mai bine de un sfert de veac, nu cuprinde nici o referință onomastică.
Iar cei ce mi-au adus-o o dobândiseră licit, fără a se afla însă în nici o legătură genealogică cu familia păstrată nouă pentru eternitate, în fotografii.
Adevărat, în alte fotografii, realizate de Duschek, apar aceleași personaje de care am vorbit mai sus.
Și, în plus, tatăl copilului, militar arătos și țanțoș.
Nu voi strica însă unitatea stilistică a acestui minireportaj Szathmary, contaminându-l cu operele marelui său rival, sau cu cele ale mult prea modernului Mandy.
Care va să zică, o arhivă fără istorie, o fotografie fără trecut și viitor.
Doar una din fotografiile colorizate rare ale Marelui Maestru.
Copilul acela, născut pe vremea Principatelor Unite și înainte de Independență, a crecut și el, ca atâția alții, a trecut o dată cu ceilați români în noul secol, la cumpăna anului 1900, a citit în ziare la 1913 despre lupta României peste Dunăre, în Bulgaria, și poate și-a aruncat în aer pălăria la 1916, când armatele române au trecut Carpații.
Poate s-a retras și el la Iași, în toamna aceluiași an, în deruta severelor înfrângeri suferite sub presiunea trupelor austriece, germane, bulgare și turcești.
Poate a revenit în Capitală din nou la 1 decembrie 1918, cu Suveranii, și s-a bucurat de noua și definitiva victorie românească din Ardeal și apoi de la Budapesta.
După aceea, nu mai știm cât și cum a mai trăit.
Permite-mi, cititorule, să leg destinul acestui copilaș de la 1878 de realizările și împlinirile României Mari, României Vechi, României Regale.
Pentru că pentru multe decenii după aceea, pentru mine, dar de fapt pentru mare parte din Națiunea Română, a fost doar tăcere.
Așa că să ne bucurăm împreună, acum, de privirea senină și matură a acestui pui de român, născut acum mai bine de un veac și jumătate.
Și să ne bucurăm de încrederea lui calmă într-un viitor din care, atunci, încă nu se știa nimic.
Așa să ne ajute Dumnezeu și nouă, celor de acum!
