Relația mea cu Domnul este cea mai subiectivă trăire posibilă.
Și, totuși, această trăire mă pune pe mine, ființă limitată, în El, și alături de El.
Și vad prin Ochii Lui.

Prin ce îndură carnea mea muritoare și sufletul meu limitat să vadă și să accepte ca fiind Ochii Lui.
Că sunt o învârtoșire de trăiri și de senzații!
Și dacă ochii insectelor sunt poliedre cu mii de fețe, ale Lui sunt Fără de Număr!
Și văd Totul, Deodată, și din Toate Părțile!

Nu șase, nu doar nord, și sud, și est, și vest, și sus, și jos!
Dar și din Toate Dinăuntrurile către Înafara, și invers!
Și fără trecut, și prezent, și viitor!
Ci toate deodată…
Tot ce sunt se lungește și se contorsionează, și aproape se rupe, și se destramă și se reîntregește, și se lasă mistuit, și renaște!
Dar văd tot ceea ce pot vedea, din tot ceea ce vede El, prin ochii Lui.

Tot ceea ce pot suporta din acea Vedere Desăvârșită…
Și nu mai pot.
Și mă retrag.
…
A fost prea mult, O, Doamne!
Că aproape m-am topit și m-am destrămat!

Nu mai îmi da, Doamne, trăiri dincolo de puterea cărnii și a minții mele de a rezista!
Că nu o să mai ai cu cine să vorbești, o, Doamne al meu, și al strămoșilor mei!
…
Și mă tângui, și mă rog de El.
Și într-un târziu, El mă aude!

Și mă ia, și mă reașează!
Și mă îndreaptă!
Și îmi inalță privirea!
Și îmi dă Încredere în Ceea Ce Are Să Vină!
Și putere să îi port Profețiile!

Și să le împărtășesc Oamenilor Celor Mulți!
Și să Îi duc Crucea până la capăt!
…Trece o vreme, și vine Liniștea!

…
Uitate sunt Durerea, și Frica de a nu mă ridica până la cerințele Lui!
…
Mă așez pe o bancă, și zâmbesc!


