Până la jumătatea lunii decembrie avusesem câteva zile și săptămâni obositoare, și simțeam nevoia să arunc departe zgura acumulată în suflet. M-am apucat deci de post negru. Nimic mai bun pentru suflet, mai ales în Postul Mare al Crăciunului, decât postul negru și rugăciunea! Dar parcă tot nu îmi era de ajuns. Simțeam și nevoia unui Pelerinaj, deși puterile trupești se mai subțiaseră, după câteva zile de ajunat. Așa că mi-am fixat un pelerinaj urban, la o (fostă) mănăstire bucureșteană, ajunsă cu vremurile o vrednică biserică de mir!
Și așa, pe 15 decembrie, mi-am fixat cap compas Mănăstirea Mărcuța, la celălalt cap al Bucureștiului. Google Maps îmi spunea că am cel mult trei ore de mers. Socoteala de acasă nu se potrivește însă totdeauna cu cea din târg… Am plecat de acasă târziu, pe la unsprezece și jumătate. Urma să mă întâlnesc cu D și cu prietena lui, N, pe la Piața Romană, și să ne îndreptăm apoi împreună către Sfânta Mănăstire. Inutil să spun că D este anglican, iar N catolică, cu tatăl diacon catolic slujitor. Creștini fiind însă, slujim cu toții aceluiași Dumnezeu, Dumnezeu al părinților și strămoșilor noștri. Și, pentru mine, Dumnezeul Sfintei Biserici Ortodoxe, sobornicească și apostolicească.
Am luat încet drumul către Romană. Privind în stânga, am trecut pe lângă biserica de stil maramureșean de dinainte de Favorit, Drumul Taberei. Căci de cam acolo mi-am început pelerinajul…
Era o zi luminoasă și calmă. După biserică, o terasă unde văzusem atâte meciuri de campionat, își aștepta liniștită clienții…
Iar la Orizont un chioșc de flori construia spiritul Crăciunului, cu flori frumoase și luminoase…
Am luat-o printre blocuri, și am ajuns la statuia lui Mihai Viteazul, de vizavi de AFI Cotroceni. Barda marelui voievod părea inofensivă, și amenința în cel mai bun caz niște nori improbabili. Asta, în lipsa liftelor păgâne, care își deschiseseră magazinele cu chiftele și kebab mult mai încolo, de frica lui…
De la Apaca am cârmit-o spre Dâmbovița, printre Cotroceni și Grădina Botanică. Înainte să ajung la ele, mi-a sărit în ochi o imagine, nu știu dacă pictură sau un cod QR mai dubios, pe clădirea veche a centrului de protejare și reciclare a apelor, parcă…
Înainte de a trece apele Dâmboviței, privirile mi-au fost atrase de monumentul închinat eroilor căzuți în luptă pentru patrie la Mărășești, în primul Război Mondial.
Soldatul ca soldatul: noi românii eram pe atuncea micuți de stat, dar vânoși. Dar cu Vulturul ăla de lângă el nu aș vrea vreodată să mă pun!
Capitelurile de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport au confirmat încă o dată măiestria aceleia ce a fost Milița Petrașcu: elevă și amantă a lui Brâncuși, discipola prefertă a acestuia.
În zona de vile de după UNEFS a urmat o minunăție de zid cu cărămizi roșii și grilaje metalice, marcă înregistrată a arhitectului care a construit cvartalul, pentru doctori și avocați de succes, în perioada interbelică.
Rușine mie, i-am uitat numele…
Inutil să spun că multele kilograme care mi s-au tot adăugat la greutate mă trăgeau în jos, iar picioarele își tot încetineau mersul. Cine merge în pelerinaje să nu se aștepte să ajungă tot timpul la vreme, și la ceasurile stabilite!
Când am ajuns la picturile în care studenții de la Belle Arte și-au încercat măiestria, deja primeam de la D al doilea telefon. Răgazul luat pentru fotografii și pentru dulce visare mă făcuse să întârzii aproape un ceas de vreme…
În sfârșit, ne-am reunit pe la Romană. Am luat-o pe străduțele cu case ale vechiului București. Am trecut pe lângă carcasa descărnată a unei Dacii, din curtea unei case pe care de ani buni, dacă nu de decenii, mi-o tot închipui că va ajunge a mea. Și mai apoi pe lângă Casa masonică de pe Corbeni.
Nu sunt însă vrednic să vă prezint fotografii ale acesteia. Pe când voiam să fac o fotografie mai măiestrit încadrată mobilul mi-a alunecat din mână, și s-a închis de tot, supărat de neglijența mea!
Așa că am ratat să o fotografiez. La fel și cu Casa cu blazoane cu lei; Casa cu vrăjitoare la ferești; Biseica Olari; și Foișorul de Foc!
Acelea, altădată vi le voi arăta și povesti…
Apoi, după Foișor, D voia să mă ducă la un loc de pierzanie, o cârciumă în care își petrecuse și își pierduse primii ani ai tinereții (acuma având 22-23 de ani, parcă…).
Înspăimântat de așa perspectivă, i-am zis:
Hai mai bine să intrăm aici!
Și am intrat la La Dolce Milano…
Recomand tuturor pelerinilor osteniți, după 3 ore de mers, cum eram eu, dar și tuturor celorlalți, popasul dulce și adăstarea plăcută în acel dulce Milano, eșuat pe lângă Foișorul de Foc!
Patronul, care ne-a servit el însuși, era italian, și vorbea româna cu accentul delicios al nației lui.
Am stat acolo cam trei sferturi de oră.
Pentru că posteam post negru, mi-am îngăduit doar un espresso simplu, cel mai simplu, fără zahăr, spumă sau lapte, ci doar apă și cafea proaspăt măcinată…
Întregul local se umpluse de aroma cafelei!
De acol N ne-a părăsit, căci avea și alte drumuri și întâlniri, și am rămas doar noi, băieții.
Din dulce și discret, pelerinajul a devenit mai dur și mai bărbătesc.
Am mai mers ce am mai mers prin cartierele de case, și apoi am dat de blocuri.
În spatele unuia dintre ele, cam dincolo de Mega Mall, am văzut tinerii interpreți ai jocului de urși din față de la Mega Mall odihnindu-se, întinși pe treptele de la intrare, cu capetele de la costumul de urside scoase, și răsuflând greu după dansurile cele străvechi. Fotografii nu le-am făcut, căci se cuvine celui ce se odihnește să i se respecte odihna și intimitatea…
Mergând mai departe, am trecut de pe strada Renilor, înhămați atuncea, probabil, la sania Moșului, pe strada Delfinului. Aici am avut parte de o apariție ectoplasmatică, ieșită din motorul unei mașini muribunde, și care ne-a înspăimântat un pic.
Timpul trecea, seara se adâncea, și intram încet în noapte: dar la Sfânta Mănăstire Mărcuța încă nu ajungeam… Poate că nu ni se tociseră îndeajuns încălțările. Dar de durut, picioarele ne dureau… Am ajuns la Parcul Morarilor, unde luminile felinarelor tocmai se aprinseseră.
De acolo și până la mănăstire mai erau 3 minute de mers pe jos, minute pe care le-am parcurs ca și cum nu ar fi fost. Și am ajuns la Biserica cea nouă…Era destulă lume acolo, chit că deja se făcuse întuneric. Înmormântările nu țin cont de ore și petreceri…
Am întrebat-o pe doamna care avea grijă de toate dacă ne putem cumpăra lumânări, pentru că venisem în pelerinaj. Și voiam, bineînțeles, să ne rugăm.
Doamna era foarte inimoasă. În no time a deschis pangarul, ne-a dat lumânările și un număr de explicații asupra Mănăstirii.
Iar apoi s-a dus să ia voie de la preot să ne deschidă Bisericuța veche.
Părintele era pe picior de plecare, cu mașina sfinției sale, dar când a auzit că am venit în peleinaj a închis mașina și ne-a zis: Haideți să vă arăt Biserica! Și jumătate de oră ne-a tot arătat, și tot ne-a povestit.
Despre masonii greci și Turnul lui Ipsilanti.
Despre camera în care a stat Eminescu, înainte să fie luat la ospiciu și să moară.
Despre părintele Țepordei, român basarabean exemplar, preot paroh zeci de ani, dascăl într-ale duhovniciei și într-ale românismului pentru bucureștenii locului vreme de jumătate de veac.
Pentru alte, și alte, și alte lucruri și minunății!
La sfârșit am intrat să ne rugăm la Sfintele Icoane și în Biserica cea Nouă, în care între timp doamna care ținea toată organizarea în mână dăduse drumul la căldură.
Mai apoi am plecat, după cinci ore de mers în pelerinaj, și după ce ne-am clătit sufletele cu Lumina Cea de Sus.
Poate o să mă întrebați:
Dar cum se face, Lucrețiu, că altădată ți se arătau Taine, și Răspunsuri, numai stând acasă, și rugându-te? Și în Pelerinajul acesta nu ți s-a arătat nimic? Și zic să le răspund:
Că sunt Lucrări ale Domnului care se fac deodată, cu Putere, și ne schimbă cu totul! Și sunt altele, care au o Lină Lucrare, lentă, dar liniștitoare.
În primele, lucrează Îngerii și cu Duhul! În celelalte, Sfinții și Oamenii cei buni își pun puterile în lucrare!
Și într-un fel, și-ntraltul, tot ce vine, de la Domnul vine!
Pelerinajul din 15 decembrie la Sfânta Mănăstire Mărcuța a fost un pelerinaj întemeiat pe Puterile Omenești, Înduhovnicite.
Alte drumuri, cu alte pelerinaje și cu anumite dezvăluiri ale Duhului, vor face dovada altor Puteri Lucrătoare asupra noastră, a oamenilor.
Amin, și lui Dumnezeu Laudă! Așa să ne ajute Dumnezeu!
