Așa cum mi-am obișnuit cititorii, public din nou unul din mai vechile mele articole, de pe primul meu blog, și anume din data de 4 februarie 2012.
Textul studiului este neschimbat, cu toate plusurile și minusurile acestuia, mai puțin ultimul paragraf, care explică actuala succesiune a imaginilor, diferită de cea a articolului original.
Inutil să adaug faptul că între timp numărul ilustratelor cu marele îngheț siberian din Constanța s-a dublat, ba chiar s-a triplat. Când vremurile tulburate de astăzi se vor mai așeza voi găsi timp, sper, să realizez un op dedicat acestui eveniment, adus la zi și cu aparatul critic trebuincios.
Lectură plăcută!
Primele mărturii literare ale îngrozitoarelor friguri pontice sunt de găsit în versurile lui Ovidiu, exilat la Tomis, în Tristele şi Ponticele, dacă mi-aduc bine aminte. Imaginea care m-a şocat cel mai tare, după aproape două milenii, a fost a vinului îngheţat, din care mai putea fi băută doar esenţa, inima acestuia…
Nu ştiu dacă, în pivniţele primitoare ale cârciumarilor constănţeni din începutul de an 1929 s-a petrecut vreun fenomen asemănător. Cu siguranţă însă frigul siberian al lunii februarie din acel an i-a uimit pe localnici. În ziua de 10 februarie se înregistra, în Constanţa, recordul de temperaturi negative: termometrele arătau -25 de grade Celsius…
Marea nu aşteptase această denivelare bruscă de temperatură pentru a îngheţa. Când, acum câţiva ani de zile, mi-a căzut în mâini un lot de 9 fotografii artistice înfăţişând peisajul încremenit al mării, altfel zbuciumată mai abitir, parcă, iarna, ochii mi-au căzut pe o dată: 4 februarie 1929.
Nu străzile îl fascinaseră pe fotograful anonim, pe care însă îl bănuiesc a fi fost profesionist, după calitatea imaginii şi a developării, ci marea şi malurile ei.
Blocurile de gheaţă în jurul cărora se realizase transformarea mării în platou întins se împinseseră unele în altele, în câteva locuri, şi formaseră munţi în miniatură, care păreau să fi rezultat din ciocnirea violentă a unor plăci tectonice. Iar picurii de apă care, altădată, se întorceau în mare, rămăseseră acum îngheţaţi pe marginea pereţilor, fie ai digului, fie ai farului…
Cam în aceeaşi vreme am descoperit un album cu 30 de fotografii lipite, înfăţişând acelaşi eveniment. Mi-am dat seama atunci că înheţul a şocat într-adevăr pe localnici, într-atâta chiar încât fiecare din fotografii mai intreprizi ai Constanţei să treacă la realizarea câte unui reportaj fotografic personal.
Ilustratele din album fuseseră executate, toate, de către N. Ioanid, proprietar al studioului Foto Arta de pe strada Carol nr. 21. Unele, covârşitoarea majoritate, erau ştanţate, celelalte aveau transpus cartuşul de reclamă al fotografului, negru pe alb, în partea superioară a câtorva piese.
Din cele 30 de cărţi poştale, unele cu text explicativ tipărit pe faţă, o parte deja le aveam. Acum însă puteam să îmi formez o imagine de ansamblu asupra modului cum acestfotograf profesionist surprinsese îngheţul.
Şi în repertoriul lui imagistic apăreau digul îngheţat, precum şi întinsul mării, acum static. În plus însă faţă de ceilalţi reporteri, o prezenţă importantă o au vasele prinse în marea îngheţată sau cele care, suficient de mari pentru a fi ajuns în radă, erau cu totul îngheţate, cu sloiuri şi ţurţuri atârnate de catarg şi frânghii. Apăreau, bineînţeles, şi imaginile emblematice ale Constanţei: Cazinoul şi Cuibul Reginei.
Curiozitatea îmi dădea ghes. Aşa se face că, în timp, am încercat să îmi completez colecţia de imagini ale Constanţei îngheţate. Voi mai prezenta aici doar ciclurile de imagini ale altor doi editori de ilustrate din Constanţa, lăsând fotografiile amatorilor, multe din ele de mici dimensiuni, pentru altă dată.
Proprietarii studioului Foto-Glob, V. Nicolau şi A. Lupu, au optat pentru un design care să le individualizeze produsele artistice: au scris, pe 8 din cele 10 ilustrate pe care le-am strâns până acum, câteva scurte comentarii, pe care vă las plăcerea să le citiţi. Unul merită însă să vi-l reliefez: La Polul Nord? Nu! La Constanţa. Pe Marea Îngheţată. 30˚ minus. Nu s-ar zice că înaintaşii noştri nu se pricepeau la reclamă…
Ficţiunea celor -30˚ o folosise şi N. Ioanid. Nimic nu făcea mai bine comerţului decât o exagerare sănătoasă…
Cei doi patroni ai Foto-Globului au realizat fotografii estompate, cu un aer romantic, de dezolare eminesciană şi au dat chiar dovadă de intertextualism, fotografiind fotograful aflat în exerciţiul funcţiunii. Şi, spre deosebire de ceilalţi, aş remarca gustul pentru o prezenţă mai marcată a oamenilor în imagini.
Piesele acestui atelier formează un tot unitar. Aparteneţa la serie se face fie prin ştampila de culoare verde de pe verso, ce cuprinde numele atelierului, numele patronilor şi localitatea, fie prin ştanţa, aplicată pe faţă în colţul din dreapta jos, cu numele doar al atelierului şi al localităţii, fie stilistic, prin scrisul de pe faţa ilustratelor, identic cu cel de pe piesele aparţinând primelor două categorii, fie, încele din urmă şi în cazul a doar două cărţi poştale care nu au nici ştampilă, nici ştanţă şi nici scris pe faţă, prin spatele hîrtiei fotografice, care cuprinde acelaşi număr de comandă de la varietatea de hârtie fotografică Leonard.
Diferenţele într tipologia ilustratelor aceluiaşi atelier se explică prin faptul că acele imagini care se vindeau cel mai bine erau reeditate tot timpul, pe parcursul chiar a câteva decenii. În cazul de faţă consider a data din 1929 ilustratele care au doar scrisul pe faţă; urmează cele cu ştampilă de culoare verde de pe spate, apoi cele cu ştanţă, din anii 30 sfârşitul. Primele, scoase la cald (mai corect ar fi la rece…) ar putea fi cele cărora le lipseşte scrisul pe faţă: ar însemna că fotograful nici nu apucase încă să scrie textul pe negativ şi îl reprodusese aşa cum era, fără modificări.
Ultimul editor pe care îl voi prezenta astăzi este N.D. Cusi (sic: forma corectă este Cuşi), activ de decenii bune în Constanţa. Bineînţeles că un om cu experienţa sa nu putea rata un fenomen natural de un impact vizual aşa de impresionant.Şi el va realiza o serie de ilustrate-fotografii, numerotate însă (trebuia şi el să-şi pună marca proprie pe ilustratele cu acelaşi subiect cu al concurenţei), cu numere cuprinse, pentru ceea ce posed eu, între 833 şi 852.
Din setul de 20 de piese dintre aceste două extreme am identificat până acum doar 5. În cazul de faţă editorul a optat să îşi treacă datele comerciale (nume, oraş şi interzicerea reproducerii) pe versoul ilustratelor, pe centru vertical. Tot pe spatele ilustratelor, stânga jos, cu italice, va scrie câte un comentariu al imaginii. Vi-l redau pe cel mai interesant: Un spectacol rar. Plimbare pe mare iarna.
Imaginea la care se referă textul arată trei bărbaţi, la distanţă unul de altul, pe marea îngheţată. Şi aici, dar şi la celelate, caracteristică este o senzaţie de dezolare, obţinută prin întunecarea voită a marginilor fotografiei.
Subiectul hibernal nu era o noutate în Constanţa. Şi în alţi ani marea mai îngheţase, dar doar la mal. Suficient ca, şi atunci, fotografii să surprindă imagini cu stalactite de gheaţă atârnând de orice suport posibil. Ceea ce era nou acum era amploarea fără precedent a proporţiilor îngheţului…
Vă propun, spre edificare, să vizionaţi o ilustrată, circulată în 1925, deci reproducând o imagine cu cel puţin 4 ani mai veche decât cea a îngheţului din februarie 1929.
Ilustrată color şi multiplicată prin tipar, aceasta poartă titlul În căutarea poeziei, şi surprinde trei persoane adăpostite în spatele ţurţurilor ce coboară din dig.
Realizarea tehnică este net inferioară celei a ilustratelor fotografii. Primele reproduceau cu prea puţină acurateţe imaginile, în timp ce hârtia fotografică permitea surprinderea şi a celor mai mici detalii. În intervalul celor 4 ani dintre 1925 şi 1929 progresele tehnice fuseseră atât de mari şi de rapide încât preţul hârtiei şi a substanţelor fotografice pentru o ilustrată scăzuse semnificativ, la un nivel comparabil cu acela al cărţilor poştale tipărite. Aşa se face că editorii de ilustrate ai anului 1929 din Constanţa ne-au putut lăsa reportaje vizuale de remarcabilă calitate, şi care au capacitatea de a ne emoţiuna şi acum, după trecerea a 83 de ani…
Înainte de sfârşit las pe un cap de familie constănţean să vorbească şi vouă, cititorilor mei binevoitori din ziua de azi, şi nu doar cumetrilor săi, printr-una din ilustratele înfăţişând îngheţul, datată 28 februarie 1929 şi expediată din Constanţa:
Ne-am strecurat prin viscolele şi gerul cumplit ce ne-au bântuit. Acum e cald,iar (sic: corect e dar) sloii de pe apă şi diguri sunt insensibili la căldura ultimelor zile. Marea, în timpul zilei, e sclipitoare; noaptea e întunecată de ceaţă.
Nota bene: pentru o identificare adecvată a imaginilor, precizez că singura ilustrată color este cea din 1925. Restul fac parte din fotoreportajele pe care le descriu în text, și corespund în linii mari cu acesta.
