Acum 110 ani hebdomadarul Furnica publica, în data de 7 iulie, o copertă intitulată În chestia neutralității, a României, bineînțeles, și care avem motive întemeiate să considerăm că a fost realizată de Ary Murnu. Atât revista ilustrată de umor, realizată după modelul mult mai cunoscut la nivel european al publicației muncheneze Simplicissimus, cât și autorul caricaturii, se bucurau de o binemeritată celebritate în Țara Românească. Furnica fusese înființată în anul 1904, opt ani mai târziu decât modelul său german și trei ani după pariziana L’Assiette au Beurre, de la care mai prelua, din când în când, câte o ilustrație. Conducerea și textele erau asigurate de George Ranetti, despre al cărui frate, Athanasie Ranetti, am vorbit într-un alt articol, și de N.D. Țăranu. Punctul forte al revistei era asigurat mai puțin de texte, cât de ilustrația foarte bogată, în mare parte color, inovație covârșitoare în epocă la noi în țară, și cu care cei doi proprietari au spart piața, cum s-ar zice…
Baza succesului comercial consta deci într-o pleiadă de colaboratori talentați și devotați. La finalul unui an de apariție, numărul 52, festiv, din data de 11 septembrie 1905, îi pomenește într-un articol recapitulativ al activității revistei: N. Petrescu Găină, N. Mantu, Iser, Ary Murnu, Est, Zănescu-Cotty, Gic și alții, nepomeniți. Printre aceșia din urmă două nume importante în Arta Mare, dar și în cea mică, a ilustratorilor de copertă de carte: Kimon Loghi și D. Stoica. Cu toții, artiști numai unul și unul. Despre fiecare însă vom vorbi mai târziu, la locul potrivit.
Cel care ne interesează în mod deosebit este artistul multifațetat și talentat care a fost Ary Murnu, 1881-1971, pe numele său complet Arystomene Gheorghiadis Murnu. La momentul anului 1915, de când datează caricatura care ne-a atras astăzi atenție, autorul avea deja la activ o parte importantă din cele 8.000 de desene pe care, după proprie afirmație, le-a risipit într-un sublim gest de dăruire creatoare în nenumărate publicații ale vremii. Colabora deja de mai bine de 10 ani la Furnica, și se înhămase o vreme la realizarea revistei politice ilustrate Reforma, 1907-1910, a cărei parte grafică o asigura în cvasiintegralitate. Și realizase ilustrarea unui număr imens de cărți, cele mai multe singur, dar și în colaborare cu bunul său prieten D. Stoica, așa cum a făcut-o pentru prima carte SF românească, romanul Un român în Lună din anul 1914, a lui H. Stahl.
Este adevărat, coperțile I ale revistei de care vorbim, din anul 1915, și la care Ary Murnu a colaborat pe parcursul unui sfert de veac, sunt nesemnate. Însă ilustrațiile din interior poartă, toate, semnăturile celor doi artiști care asigurau în anul 1915 partea de ilustrații, adică Ary Murnu și Șirato. Din punctul de vedere al subiectelor tratate primul este cel care acoperă o gamă mai largă, atât pe aspectul actualității politice, cât și al causeriilor pe diferite subiecte ale vieții cotidiene. Prin contrast, Șirato se consacră aproape exclusiv aspectelor amuzante sau ridicole ale vieții din vremea lui. În plus, sub aspect stilistic, ilustrațiile care sunt semnate Ary Murnu conțin reprezentări tipice ale personajelor sale, cu șarje de imagine care îi aparțin în întregime. Așa este cazul cu modul în care artistul îl desenează pe Ionel Brătianu, tot timpul cu o figură lungă, buze îngroșate, pilozitate facială, împrumutând ceva din modul în care erau reprezentați evreii în mentalul colectiv al vremii. Voi prezenta o ilustrație aparținând cert lui Ary Murnu cu cea a coperții la care mă refer. Identitatea stilistică este indiscutabilă.
Revenind la perioada mai veche din activitatea de la Furnica a lui Ary Murnu, acesta semnase deja, începând din anul 1905, mai multe caricaturi în cuprinsul Furnicii. Ele sunt, pentru primul an de apariție, nesemnate, iar identificarea lor se va putea face doar printr-o foarte minuțioasă analiză stilistică. Cert este însă faptul că primul desen identificat cu siguranță, pentru că este semnat, apare în numărul 52 al revistei, cel festiv, și este de fapt un autoportret. Artistul, îmbrăcat elegant, ni se înfățișează așezat, parcă picior peste picior, la costum și cu cămașă albă și cravată, chiar în timp ce creionează de zor un desen în caietul său de schițe.
În numărul următor, 53, din 18 septembrie 1905, apare prima copertă semnată Ary Murnu, și cu un desen în text tot de el. Artistul aromân, căci aromân este din punct de vedere etnic, își va continua de acum încolo drumul magistral, și va deveni, alături de Iser și Șirato, colaborator statornic și respectat al revistei, unde va publica, în interiorul acesteia, desene rafinate și elegante. Dur în exterior, delicat la interior: condiția esențială a artistului din toate vremurile…
Revenim la anul 1915, 7 iulie. Caricatura care ne interesează apare pe prima pagină a Furnicii, semn că tratează evenimentul cel mai important al momentului. Eveniment care este unul static, nu dinamic, o stare, și nu o devenire: Neutralitatea. Să lămurim puțin lucrurile.
Primul Război Mondial izbucnise cu un an mai devreme, la 28 iulie 1914, și era rezultatul confruntării dintre Puterile Centrale, adică Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman, și Antantă, alcătuită la acel moment din Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist. România, ieșită victorioasă din Cel de al Doilea Război Balcanic fără să dea vreo bătălie serioasă cu Bulgaria încercuită era conștientă de slăbiciunile armatei sale. Era însă și sfâșiată de lupta internă din rândul elitei sale politice, împărțite între antantofili și filogermani. Retrospectiv, victoria celor care doreau să lupte alături de Franța, matricea civilixațională a elitelor românești, pare de la sine înțeleasă. În fapt, loialitatea de ofițer al Imperiului German a celor doi regi succesivi, Carol I și Ferdinand, și acțiunea hotărâtă a facțiunii progermane, constituite în principal din conservatori, dar și din unii liberali ca basarabeanul Constantin Stere, împiedicau adoptarea rapidă a unei astfel de opțiuni.
Meritul întrării în război a revenit, într- proporție covârșitoare, luptei a două personalități marcante: Primul Ministru Ionel Brătianu și Maria, Regina României. Secondați sau având alături, fiecare, de mulți alții.
Pronia cerească a vrut ca, la izbucnirea războiului, România să fi fost condusă de cel de Al Treilea Guvern Ion I.C. Brătianu, 4 ianuarie 1914 – 10 decembrie 1916. Primul Ministru a știut să conducă nava românească printre curenții turbionari ai conflictelor politice interne și al efectelor conflictelor militare externe cu pricepere și stăpânire de sine, calități care i-au adus supranumele de Sfinxul.
Asta, în presa guvernamentală. Gazetele germanofile nu erau interesate de astfel de finețuri, și îl atacau permanent, pentru că interesul acestora, printre care amintim trei nume strălucite, Ioan Slavici, Tudor Arghezi și Alexandru Bogdan Pitești, era să aducă România Mică de atunci alături de sponsorii lor germani sau austrieci.
Primul Ministru era atacat și de presa antantofilă, nutrită nu doar cu bani francezi și rusești, deși nu au lipsit nici unii, nici alții, ci mai ales de convingerea că acolo unde sunt Franța și Marea Britanie, văzute ca bastioane ale Civilizației cu C mare, actolo trebuie să fie și victoria. Și că de acesată victorie atârnă eliberarea românilor transilvăneni, bănățeni, crișeneni, maramureșeni și bucovineni.
În opinia acestei prese, neutralitatea României erau un sacrilegiu.
Trebuie spus că anii 1914-1916 nu sunt comparabili sub aspectul comunicării publice în nici un fel cu vremea noastră, în care dacă nu ești pe Tik Tok, Instagram și Facebook, atunci nu exiști. Era încă o vreme a diplomației secrete, a negocierilor ascunse, a tratativelor laborioase. Toate, total de neacceptat pentru înflăcărații partizani ai intrării neîntârziate în război, fie cât de nepregătiți. Nepregătire care, în anul 1916, era cât pe ce să ne coste existența statală…
Această tăcere a Guvernului, deosebit de frustrantă într-o vreme în care toată lumea citea cu aviditate fie și cea mai mică știre despre bătăliile și tragediile războiului, era cea care trebuia atacată.
Ori, într-un mod care contrasta strident cu libertatea acordată miniștrilor liberali din guvernele precedente de a da, oricând și pe orice subiect, cât de sensibil, interviuri, Ionel Brătianu impusese o tăcere mormântală pentru toți membri cabinetului său, și o reținere categorică în a acorda interviuri pe subiectul atât de sensibil al Războiului, în întrega sa complexitate.
Lucrul acesta i-a adus lui Ionel Brătianu ura constantă și nedisimulată mai ales a presei de stânga, care nu l-a iertat pentru această categorică și exasperantă lipsă de comunicare. Resentimentele presei l-au costat, de altfel, pe Ionel Brătianu pierderea categorică a primelor alegeri libere și cu vot universal de după Primul Război Mondial, când Partidul Național Liberal obține la Cameră 103 din 568 voturi, iar la Senat 54 din 216, și este obligat să treacă în opoziție, după ce tocmai înfăptuise România Mare.
Amară lecție de marketing politic!
Suntem însă încă în anul 1915, 7 iulie. Cu o lună jumătate înainte, pe 23 mai 1915, Italia, neutră până atunci, intră în război de partea Antantei. Emoție mare la București! Toate forțele pro antantiste își intensifică acțiunea, încercând să determine intrarea cât mai rapidă a României în război, pentru a ne asigura un loc la masa învingătorilor. Mai mult decât atât, prima bătălie purtată de Italia cu Austro Ungaria la Isonzo, între 23 iunie și 7 iulie 1915, se încheie cu victoria Italiei.
Iar noi suntem pe 7 iulie 1915, la București, respectând o strictă neutralitate.
Sau cel puțin Primul Ministru, cu întregul său cabinet.
Ary Murnu nu mai este în stare să își cenzureze frustrarea în fața unei asemena desconsiderări a dorințelor naționale.
Și realizează pentru Furnica o copertă n două registre.
Sus, din gulerul unui bărbat cu pantaloni raiați și haină largă, așa cum era înfățișat în caricaturi Ionel Brătianu, ies nouă capete cu gâturi lungi și expresii tipice, desenate într-un mod ușor antipatic.
Jos, un singur cap iese din gulerul costumului care acoperă, monstruos, nouă perechi de picioare, cu pantaloni și pantofi eleganți.
Sus, Hidră. Jos, miriapod. Comparațiile din lumea animală acestea sunt.
Dacă le aplicăm la umanitate, rezultă forme teratologice, hidoase și odioase.
Ceea ce Ary Murnu nu poate spune prin cuvinte, căci cenzura, o spune prin desen. Căci de aceea este artist!
Și încă un artist antantofil…
Textul ne dă câteva minime lămuriri, în afara titlului general. Sus, scrie Curios! Atâtea capete…, iar jos … și toate de aceiași părere!
Altfel spus, Ionel Brătianu îi obligă pe toți să gândească asemenea lui.
Capetele cu gâturi lungi și hidoase ar putea fi deci anonime sau reprezentative pentru toți cei alcătuiesc România Legală.
Nu este însă așa, pentru că nu toată România este de vină pentru ratarea oportunității intrării în Război o dată cu Italia, ci doar câțiva indivizi, puțini și antipatici: Ionel Brătianu și Cabinetul său.
Capetele de hidră ce ies din redingotă sunt ale miniștrilor liberali.
Din stânga în dreapta îl vedem întâi pe Președintele Consiliului de Miniștri, Ionel Brătianu, cu joben pe cap și pilozitate jidănească, așa cum mai fusese reprezentat în paginile Furnicii. Pilozitate care făcea referire la presupusa sa deschidere către evrei și afacerile lor necurate, spre deosebire de adevărații români care erau conservatorii.
În registrul inferior îl vedem pe Emil Costinescu, ușor de identificat datorită bărbii voluminoase, albe ca de Moș Crăciun, la fel ca mustața și părul stufos.
Mai la dreapta lui, un gât scurt, de fapt cel mai scurt, și gros, ca de porc, și o figură cu fălci, groase, porcine. Aluzia este străvezie la persoana lui Al. Constantinescu, supranumit Porcul, și pomenit de altfel ca atare în memorialistica și caricaturile vremii. Spre edificare, prezint o altă caricatură a lui Ary Murnu, apărută în același an în Furnica, în acre de data aceasta atributele poricne ale personajului sunt evidente…
Deasupra lui Emil Costinescu o figură cu ochii închiși și barbă neagră. Este figura lui G. Morțun, fost socialist racolat în partidul liberal de către Ionel Brătianu în ceea ce hagiografia socialistă și comunistă avea să numească trădarea generoșilor.
Iar la dreapta sa figura mică și cu ochelari rotunzi a lui I.G. Duca, ucis așa de mișelește de către un comandou legionar, după o viață de muncă și dăruire în folosul țării.
Ceilalți patru nu apar în mod frecvent în imagistica vremii, atât în ceea ce privește fotografiile, cât și caricaturile. Pentru identificarea lor ne vor sluji imaginile de acum 11 ani, în care este înfățișat cele de Al Treilea Cabinet Ionel Brătianu.
Avem la dispoziție mai multe astfel de imagini: mai sus am prezentat-o pe cea publicată pe data de 11 ianuarie 1914 în Gazeta Ilustrată.
La dreapta lui Al. Constantinescu Porcul este figura cu favoriți și mustață albă, cu joben, a lui Emanoil Porumbaru, Ministrul de Externe, în vârstă de 69 de ani, din vechea gardă a partidului. Un accident fericit face ca acesta să apară, la puțin timp de la caricatura noastră, într-alta, este adevărat alb negru, realizată tot de Ary Murnu, și care pornește de la un joc de cuvinte prilejuit de numele unuia din funcționarii superiori ai Ministerului de Externe: Trăsnea. Umor de limbaj, deci…
Deasupra sa, cel mai din dreapta este Al.G. Radovici, Ministrul Comerțului și Industriei, cu mustață răsucită și față rotundă. În stânga sa sunt reprezentați Constantin Angelescu, Ministrul Lucrărilor Publice, și Victor Antonescu, Ministrul de Justiție.
Ultimii trei apar mult mai rar în caricaturile Furnicii. De aceea și identificarea lor este mai dificilă, și a putut fi realizată doar folosind fotografii de epocă.
Indiferent cât de cunoscuți sau nu ar mai fi susnumiții în vremurile noastre, Ary Murnu îi bagă pe toți sub redingota Primului Ministru. Privați de aspectul esențial al individualității, și anume capul și chipul, cei opt miniștri liberali devin figuri anonime, din care au rămas doar picioarele de miriapod, conduse de un singur cap și o singură voință. Aceea a lui Ionel Brătianu!
Am parcurs, cititorule, un drum lung și ocolit până am ajuns unde am dorit: explicarea pe înțelesul vremurilor noastre a unei caricaturi de acum 110 ani.
Mulțumesc pentru curiozitate și răbdare, cititorule!
Și pe curând!
