Cărțile anilor 1948-1959 au fost mult timp neglijate și marginalizate în peisajul bibliofiliei românești, cu câteva notabile excepții. Ele au fost văzute ca un exemplu al compromisului major dintre autori, în ceea ce privește textele, și ilustratori, responsabili de partea de imagini, pe de o parte, și autoritatea statală opresivă, care a impus cu forța estetica realist socialistă.
Trebuie să recunoaștem însă că, de exemplu, artiști de valoarea unor Tudor Arghezi, Camil Petrescu și Gellu Naum, pe de o parte, Jules Perahim, Maxy și Kiriakoff Suruceanu, pe de alta, nu putea fi în întregime și definitiv confiscați de ideologic. Valoarea lor, literară și plastică, s-a luat la luptă cu formulele realismului socialist și în cele din urmă a învins. A învins pentru că talentul va câștiga întotdeauna în confruntarea cu forța brută, fie aceeaa chiar a stalinismului și sovietismului victorios…
Un exemplu de carte bibliofilă rară, și chiar de carte experiment, este Înțepătura, carte acordeon pentru copii scrisă de Mihail Stoian (1925-2005), scriitor prolific de literatură pentru copii și adolescenți, și ilustrată de Maria Constantin (1926-2012), desenatoare și acuarelistă de talent din cercul Evei Cerbu, al lui Yvonne Hassan și al Almei Redlinger, și soră bună a poetei Veronica Porumbacu…
Cărțile pentru copii au beneficiat de tot felul de experimente grafice și tipografice. Spre deosebire de literatura mare sau serioasă, aici scriitorii și ilustratorii aveau mai puține îngrădiri. Până la urmă nici măcar cei mai încuiați cenzori comuniști nu au îndrăznit să le interzică celor mici basmele și poveștile, fantastice prin însăși natura lor. Iar ceea ce era neplauzibil în lumea adulților putea deveni cu ușurință normă acceptată în cărțile dedicaate copiilor… Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum, apărută în anul 1959, este un astfel de libertate literară, neobișnuită în epocă.
Ceea ce Cartea cu Apolodor avea ca fantastic și neverosimil literar corepundea, în Înțepătura celor doi, cu invenția grafică și neobișnuitul tipografic. În locul clasicei cărți cu cotorul în stânga, vedem aici o carte burduf sau acordeon, cu cele 16 pagini pliate asemenea unui lampion chinezesc. Formatul ales este cu totul neobișnuit în editura românească. Mult mai uzitate au fost, mai târziu și sub influență sovietică, lucrările pentru copii de tip pop up. Putem vedea în formatul acesta de tip lampion chinezesc pliat o influență culturală venită din Extremul Orient, mai exaact din Republica Populară Chineză, în care astfel de artificii tipografice erau cu mult mai frecvente. Este cazul să amintim aici și alte câteva lucrări cu influențe chinezești, este drept doar în stilul ilustrațiilor, așa cum este cazul cu cartea pentru copii Flori de prun, apărută în 1961 și ilustrată de Angi Petrescu Tipărescu. Influență culturală pe care am legat-o de cauze politice: retraferea trupelor sovietice din România și începerea politicii de echilibru a Partidului Muncitoresc Român între URSS și China și între PCUS și Partidul Comunist Chinez…
Din cele 16 pagini, prima și ultima joacă rolul coperților de la cărțile obișnuite, deși spre deosebire de acestea sunt tipărite pe ambele părți. Imaginile de pe aceste cvasi coperți nu au legătură narativă directă cu imaginile din interior: doar îl pregătesc pe cititor și, respectiv, concluzionează șirul întâmplărilor care i se desfășoară acestuia în fața ochilor.
Restul de 14 pagini sunt organizate în șapte deschideri a câte două pagini fiecare, patru pe prima parte a cărții burduf, trei pe cea de a doua. Iar fiecare deschidere spune o poveste în doi timpi, premisă în stânga și concluzie în dreapta. Apare astfel ca o veritabilă carte de benzi desenate, una din puținele apărute în timpul Primei Republici, cea Populară…
Sigur, cele șapte diptice spun o poveste, și anume cea a unui băiețel cu părul ca de arici, căruia îi este frică de înțepătura acului de seringă, prin care urma să îi fie administrată o injecție, la cabinetul medical.
Băiatul se refuiază în pădure, unde nu scapă însă de alte înțepături, cu mult mai rele: de data aceasta ale albinelor, sau ale aricilor și scaieților, coalizați parcă să îi penetreze pielea sensibilă… Și alte animale și plante abia așteaptă să îi dea eroului nostru o lecție de bună purtare, care mai de care mai neverosimile: mistreți, rinoceri, brazi, aricii de mai înainte, de data aceasta înarmați cu lănci, ba chiar și soarele cu razele lui înțepătoare…
Terorizat de aceste calamități, băiețelul se întoarce la cabinetul medical, unde se întinde pe burtă pe pat, unde doctorul îi administrează o injecție în fesa stângă. Băiatul și-a învins frica și a devenit bărbat, ce mai!
Nu putea lipsi mesajul mobilizator: Ia te uită ce ușoară i se pare injecția! Nici nu clipește…
Cartea este, evident, fără pretenții de Mare Artă Literară. Deși publicată de Editura Tineretului, ea face parte, probabil, din eforturile de promovarea a vaccinării întregii populații școlare a României comuniste, realizate de Direcția centrală de sănătate publică. Este însă un jalon în rândul benzilor desenate, și necunoscută ca atare până acum. De aceea cred că i se cuvine o atenție mai mare în rândul cărților ilustrate de către Maria Constantin.
Cât privește opera acesteia, Maria Constantin își datorează notorietatea mai ales acuarelisticii, în care a excelat. Este pomenită, în monografia care i-a fost consacrată în anul 2013 de către Luiza Barcan, și dimensiunea de desenatoare, fără ca în cuprinsul albumului să îi fie însă reprodusă nici măcar un desen. Așa cum o făcea, de exemplu, Catalogul Expoziției din noiembrie-decembrie 1974, de la Galeria Simeza, unde sunt egal prezentate atât ciclul Vara, de acuarele, cât și Mâinile, de desene. Păcat, pentru că i se restituie publicului interesat de artă doar una din dimensiunile artistei. Celelalte sunt ocultate, nu știm din ce motiv.
Dacă desenel Mariei Constantin încă pot fi găsite în foarte rare cataloage de expoziții, nu același lucru se întâmplă cu opera ei de ilustratoare de carte. Catalogul din 1974, preluat tale quale de albumul din 2013, precizează că artista debutează cu ilustrații de carte în anul 1945, însoțite de grafică publicată în ziare și reviste tot atunci.
Cele circa 30 de volume de literatură pentru copii și poezie, ilustrate până în 1974, când sunt menționate în catalog, sunt prezentate sub forma unei liste de 28 de lucrări, apărute între 1946 și 1972, completate cu încă 12 alte cărți cu ilustrații, apărute între 1976 și 1989. Lipsește totuși din enumerarea celor 40 de volume primul, apărut, așa cum știm, în anul 1945, și rămas, iată, necunoscut până în zilele noastre.
Trist este și faptul că lista cărților din album cuprinde unele trimiteri inexacte, lucru în măsură să îngreuneze considerabil munca de cercetare a celor interesați de opera de ilustratoare a Mariei Constantin. Astfel, cartea din 1962, Peripețiile cățelușei Laika, de Tereza Noce (Estella), este prezentată ca Aventurile cățelușei Laika. De la peripeții la aventuri este cale lungă din păcate… Și preferăm să ne oprim aici.
Interesant este însă faptul că, la început, artista a folosit desenul pentru ilustrația de carte, dimensiune care nu a dispărut niciodată din creația ei. Astfel, în volumul antologat de Alexandru Șahighian din anul 1946, Poezia muncii și a libertății, Maria Constantin este prezentă cu un simplu desen, alături însă de alte nume, unele chiar mari, ale artei românești: Ligia Macovei, Eva Kaufman, Florica Codrescu, H. Maxy și Gh. Labin.
Trebuie precizat, pentru buna înțelegere a artei sale, că Maria Constantin s-a născut, a crescut și a trăit în mare parte din viața ei în rândul comunității evreiești din România, din care cu mândrie a făcut parte. Acest lucru mi se pare important, pentru că arată că nici religia, nici etnicitatea nu te fac automat român, ci integrarea în națiunea civică și culturală românească, în care atâția evrei au excelat. Și vorbesc de acea Națiune alcătuită din Cetățeni, de care avem atât de mare nevoie în zilele nostre…
Este notorie prietenia care a legat-o o viață întreagă de pictorița Medi Wechseler Dinu. și de o similară strânsă prietenie cu soțul acesteia, poetul avangardisr Stefan Roll. Fotografia care îi înfățișează la Bistrița, în peisajul medieval al Șirului Sugălete, stă pozitivă și trainică mărturie în acest sens…
În același an va ilustra cartea lui Thomas Bailey Aldrich, Aventurile unui școlar american, în care, pe copertă, își va face debutul în ilustrația color, în care ulterior va excela.
Un album care să strângă partea de ilustrația de carte și publicații periodice ale Mariei Constantin rămâne, deocamdată, un deziderat. Un astfel de proiect ar trebui însă asumat de unul dintre contemporanii noștri, mai ales dintre cei interesați de domeniul acesta, atât de neglijat, aflat la interesecția dintre arta plastică și bibliofilie, și neasumat cu adevărat și în întregime nici de una, nici de alta…
Până atunci, să auzim numai de bine!
