Leonard Salmen, mai mult decât oricare alt artist plastic român, este cel care și-a adus o contribuție hotărâtoare la conturarea universului vizual al operei poetice eminesciene. O atare performanță s-a datorat popularizării intense a desenelor sale prin intermediul cărților poștale ilustrate, editate pe parcursul a trei decenii.
Complexitatea conceptuală a versurilor lui Mihai Eminescu, aparținând diferitelor etape ale procesului său creator, a dus la o diversitate tot atât de mare a elementelor vizuale care alcătuiesc corpusul imagistic al ilustratelor Eminescu-Salmen.
Publicul țintă al celor 224 de cărți poștale inspirate din opera poetică a lui Mihai Eminescu era format din membrii clasei mijlocii din România de dinainte și de după primul război mondial. Era vorba în principal de mici proprietari urbani, funcționari, mici oameni de afaceri, de rudele acestora și mai ales de componenta feminină a familiei lor. Domnișoarele și doamnele cu înclinații poetice și sentimentale din mica burghezie colecționau acest gen de ilustrate, care le făceau să simtă fiorul participării, fie și indirecte, la marea literatură și la viața sentimentală, de multe ori nefericită, a celui care a creat-o.
Nu mai puțin, în mediul școlăresc de această dată, ilustratele Salmen-Eminescu erau folosite la balurile vremii ca buletine de vot pentru alegerea reginei balului. Era declarată regină aceea care obținea cele mai multe voturi, adică ilustrate marcate special de organizatori, și pe care trebuia să fie scris numele fetei. Unii votanți erau imparțiali și o alegeau pe cea mai frumoasă, indiferent cine ar fi fost, dar mulți alții cumpărau cât mai multe ilustrate pe care treceau numele iubitei, ca să fie siguri că aceea va ieși câștigătoare.
Faptul că ilustratele Salmen-Eminescu aveau astfel de întrebuințări a creat o presiune socială asupra editorului și implicit asupra artistului, care fatalmente trebuia să vină în întâmpinarea cererii. Dimensiunea ludică, în sensul pe care Huizinga îl dă acestui termen, atât de puternică la vârsta adolescenței și a primelor iubiri, a fost satisfăcută de către artist inclusiv prin oferirea de mici jocuri vizuale, dealtfel foarte răspândite în acea vreme, și pe care vi le vom prezenta mai jos.
Aspectul de comandă socială al ilustratelor Salmen-Eminescu se întâlnește la ilustratorul nostru cu propriile predispoziții artistice. Este vorba de tendința, existentă atât la marii maeștrii, cât mai ales la artiștii plastici de valoare mai modestă, de a folosi până la epuizare una și aceeași temă vizuală. Carele cu boi sau ciobănașii lui Nicolae Grigorescu, din care marele pictor a pictat un număr impresionant, sunt doar un exemplu în acest sens.
Pentru artiștii plastici de nivelui lui Leonard Salmen, realizarea unei serii de desene în care diferă doar un mic amănunt era un lucru obișnuit și, totodată, un procedeu simplu de obținere a mai multor bani cu un același efort de imaginație creatoare. Tentația unui atare procedeu era prea mare pentru ca aceștia să îi poată rezista…
Pornind de la cele două motivații, socială și artistică, Salmen simte nevoia ca, într-un număr oarecare de cărți poștale, să introducă un element cinetic. Mai exact, în ilustrate purtând aceeași denumire, sunt reproduse imaginii ușor diferite, dar care la o primă vedere par identice. Spre exemplu în două imagini lacustre, identice altfel până la amănunt, pânza bărcii este strânsă și, respectiv, desfășurată; copilul care păzește gâștele are într-o ilustrată mâna cu nuiaua lăsată în jos, iar în alta flexată din cot. Și exemplele ar putea continua.
Rezultatul este o serie de imagini caleidoscopice care, dacă ar fi suprapuse și vizionate una după alta, ar da iluzia mișcării. Este ceea ce am numit caracterul cinetic al ilustratelor Salmen-Eminescu.
Mihai Eminescu, așa cum apare în cărțile poștale, nu a putut scăpa nici el de arghirofilia și aplecarea spre tihnă a lui Leonard Salmen. În cărțile poștale care-i ilustrează opera îl vedem pe marele poet supus unor mișcări dictate de voința tiranică a artistului, în imaginile care ilustrează trei poezii ale sale: Freamăt de codru, Noaptea și Singurătatea.
În prima carte poștală cuprinzând ilustrația la Freamăt de codru, Eminescu, întins pe iarbă la marginea codrului, care-l întreabă unde-i este iubita acelei veri, privește melancolic spre stânga sa, pentru ca în următoarea să-și îndrepte privirea înainte, către lac: fața, văzută acum din profil, îi devine brusc vizibilă.
Cu perdelele lăsate,/ Șed la masa mea de brad,/ Focul pâlpâie în sobă,/ Iară eu pe gânduri cad. ….. Câteodată… prea arare…/ A târziu când arde lampa,/ Inima din loc îmi sare/Când aud că sună cleampa… Salmen redă în ilustrarea Singurătății imaginea poetului care, meditativ, își așteaptă iubita: la zgomotul apropierii ei, Eminescu se mișcă cu toată partea dreaptă a corpului, picior, mână și trunchi, ca și cum ar vrea să se ridice, în întâmpinarea ei. Fruntea rămâne însă sprijinită pe mâna stângă.
Veronica nu putea rămâne mult timp absentă din ilustrate: Salmen o înfățișeză pe iubita din Noaptea a poetului cu binecunoscutele-i trăsături. Trecut în lumea somnului, Eminescu o vede apropiindu-se. Când fantoma ei se apleacă asupra-i, Eminescu se mișcă ușor spre dreapta, cu acea logică a minimului efort caracteristic visării.
Trei exemple în care Eminescu s-a mișcat… În universul fixat o dată pentru totdeauna al imaginilor desenate, poetul se molipsește, în baza intertextualismului care îl introduce în lumea propriilor sale personaje, de mobilitatea și serialitatea acestora. Din acest punct de vedere aș apropia aceste ilustrate de lumea caleidoscopului și a formelor primitive de cinematografie, cu care de altfel Salmen era contemporan. Chiar dacă nu cinematografic, caracterul cinetic al ilustratelor Salmen-Eminescu este mai mult decât evident.
