Cu excepția împătimiților cartofiliei, disciplină care se ocupă cu studierea cărților poștale ilustrate, a eminescologilor și a celor ce studiază grafica românească din primele decenii ale secolului trecut, numele lui Salmen este, chiar pentru publicul cultivat de astăzi, o veritabilă necunoscută. Leonard Salmen a fost însă și rămâne cel mai prolific ilustrator al poeziilor lui Mihai Eminescu, cu tiraje imense în epocă ale ilustratelor și cartoanelor sale. Putem spune chiar că el este cel care a modelat în mod hotărâtor felul în care oamenii obișnuiți de la oraș, în principal mica burghezie și funcționarii, au receptat vizual opera eminesciană, într-o manieră romantică sau mai bine zis romanțioasă, axată pe un fals sentimentalism, generat, evident, nu de poezii, ci de imagini, în perioada de după 1900 și până în deceniile șase și șapte ale secolului 20.
În afara temei eminesciene, care merită o prezentare de sine stătătoare, Salmen a colaborat cu editurile de cărți poștale ale vremii și pe alte subiecte, precum ilustrarea obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou (veți putea vedea o astfel de imagine, comentată, în articolul meu Sărbătorile vechiului București, apărut în numărul din decembrie al revistei Capitala capitalei, pe care îl voi posta pe blog cât de curând), a poeziilor lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu și Carmen Sylva, dar și în realizarea unei galerii de portrete ale personalităților românești.
Majoritatea portretelor sunt semnate și datate de către Salmen. Acolo unde datele sunt vizibile, este vorba exclusiv de anul 1922. Piesele la care s-ar putea eventual pune problema existenței anului 1921 au ultima cifră a anului executat identică cu cea a deceniului, care însă nu poate fi decât al doilea, deci este vorba de fapt de anul 1922. Acolo unde lipsesc anul sau atât semnătura cât și anul, cred că motivul este finețea deosebită a creionului ilustratorului, care a făcut ca la reproducere pe hârtie aceste detalii să se piardă.
O caracteristică a seriei de personalități realizate de Salmen este numărul foarte redus de piese efectiv circulate (4% din stocul cunoscut mie), în timp ce alte 8 procente sunt piese scrise, dar necirculate poștal, oferite direct unei persoane sau unei instituții. Restul de aproape 90% este format din ilustrate aflate în stare foarte bună, necirculate și nescrise, ceea ce arată că posesorii succesivi nu le-au privit ca pe niște ilustrate propriu zise, ci ca pe niște obiecte de colecție în sine. Explicația constă în aceea că până la generalizarea televiziunii, în mediile populare fără acces la cărți și mai ales la albume de artă, cărțile poștale ilustrate, aranjate în albume sau, câteodată, chiar prinse pe pereți cu cuișoare, reprezentau principalul mijloc de destindere vizuală a oamenilor, alături de litografiile cu tematică istorică sau religioasă.
Pe spatele fiecărei cărți poștale sunt tipărite numele personalității, data nașterii și a morții, (cu excepția lui Duiliu Zamfirescu, la care este trecută doar data morții), și o scurtă caracterizare. La personalitățile în viață, N. Iorga și G. Enescu, nu este trecut nici anul nașterii. Sunt de asemenea trei persoane decedate, A.D. Xenopol, Șt.O. Iosif și Ronetti Roman, la care nu sunt trecute nici datele de naștere, nici cele ale morții. Cea mai târzie dată a decesului este 1922, la Duiliu Zamfirescu.
Tot pe verso sunt tipărite indicațiile referitoare la editură și la numărul de ordine. Ilustratele au fost tipărite de editura R. O. David & M. Șaraga, din București, strada Gabroveni nr. 4, redenumită pe ilustratele reeditate ulterior Depozitul Universal S. A., cu aceeași adresă. Fiecare piesă poartă pe verso un număr de serie, distinct de al celeilalte. Cel mai mic este 14, iar cel mai mare 38. Existența unor versouri diferite înseamnă că seria a fost reeditată cel puțin o dată, probabil în întregime. Posed în colecția mea o piesă, numărul 26, în două exemplare, atât din seria originală, cât și din cea reeditată.
Până acum era cunoscut un număr de 25 de ilustrate diferite din seria mai sus menționată. În colecția personală am 24 dintre acestea, dar și alte 4 rămase necunoscute până acum, și care ne ajută la întregirea cunoașterii cartofiliei românești.
Piesele din colecția mea sunt: nr. 14 Vasile Alecsandri, nr. 15 Dimitrie Bolintineanu, nr. 16 Mihai Eminescu, nr. 17 George Coșbuc, nr. 18 Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr. 19 Barbu Delavrancea, nr. 20 Duiliu Zamfirescu, nr. 21 Titu Maiorescu, nr. 22 Ion Luca Caragiale tânăr, nr. 23 Grigore Alexandrescu, nr. 24 Ion Luca Caragiale matur, nr. 25 Ion Creangă, nr. 26 Alexandru Vlahuță, nr. 27 George Enescu, nr. 29 Alexandru Odobescu, nr. 30 Vasile Conta, nr. 31 Nicolae Iorga, nr. 32 Ronetti Roman, nr. 33 D. Anghel, nr. 34 Ștefan O. Iosif, nr. 35 Ion Dobrogeanu-Gherea, nr. 36 Alexandru Xenopol, nr. 37 Mihail Sadoveanu, nr. 38 Petre Ispirescu.
Îmi lipsește doar numărul 28, Emil Gârleanu, iar numărul 37, Mihail Sadoveanu este în stare proastă. Din ceea ce știu, nici un cartofil nu se află în posesia unei ilustrate cu număr mai mare de 38.
Faptul că, până de curând, nu întânisem nici o altă piesă cu număr mai mic de 14 mă făcuse să cred că editorul a optat să înceapă numerotarea seriei nu de la 1, ci de la o cifră mai mare, 100, 300, 1000 sau chiar mai mult, ca să dea impresia cumpărătorului că este vorba de o firmă serioasă, cu trecut și respectabilă, care, iată, a editat deja câteva sute sau mii de ilustrate, pe care tu doar întâmplător nu ai reușit să le descoperi până acum. Eram însă în eroare.
Într-un interval de un an de zile am reușit să găsesc 4 ilustrate Salmen cu personalități, care m-au făcut să găsesc explicația acestui fenomen. Este vorba de portretele regelui Ferdinand, ale reginei Maria și ale prințului Carol, viitorul rege Carol II.
Piesele cu număr mai mic decât 14 fuseseră deci dedicate familiei regale, și din acest motiv supuse unei distrugeri sistematice în cei 42 de ani de comunism. Asta pentru că din anul 1948 bibliotecile publice și chiar și cele particulare au fost drastic epurate, fiind eliminate cărți, fotografii, albume, în baza unor ignobile liste de cărți interzise în care la loc de cinste se aflau Familia Regală, Brătienii sau Iuliu Maniu. Au fost cazuri în care români care nu s-au despărțit de cărțile sau fotografiile cu Carol I, Ferdinand I, Carol II sau Mihai I au fost condamnați la ani grei de închisoare, executați la Aiud, Sighet, Pitești sau la Canal. Așa se face că oamenii, înspăimântați de valul de represiune antimonarhică abătut dintr-odată asupra țării, au distrus fotografiile și ilustratele cu familia regală, de frica prigonitorilor comuniști. Puțini au avut tăria de caracter să păstreze, ascunse cu grijă, aceste imagini ale unui trecut iubit.
Mă bucur că, din puținele piese care au supraviețuit, 4 au ajuns în colecția mea. Bănuiesc că și celelalte ilustrate, până la numărul 13 inclusiv, sunt tot cu familia regală, fără a exclude posibilitatea ca o imagine să fie și cu Ionel Brătianu, supus și el procedurilor comuniste de damnatio memorie.
Din cele patru piese regale, trei au versoul asemănător cu cel al celorlalte piese: pe mijloc pe verticală este trecută editura, dar și numărul ilustratei respective, după cum urmează: nr. 4 Regina Maria, cu coroana pe cap, nr. 5 Regina Maria, cu diadema pe cap, nr. 11 Principele Carol în uniformă militară. Nici una nu are vreo însemnare relativă la persoana reprezentată, sub nici un aspect. Pe fața celor trei ilustrate apare semnătura Salmen și anul, care este 1922, precum și facsimilul semnăturii sub imagine, mai puțin la numărul 4, unde prin excepție față de toate celelalte imagini regina este reprezentată în întregime și nu doar bust, astfel că în partea inferioară a cărții poștale nu a mai rămas loc pentru reproducerea semnăturii. Doar una din cele 4 piese, înfățișându-l pe regele Ferdinand în tunică militară, nu are pe verso nici un element scris; în schimb fața este identică stilistic cu cea a întregii serii, adică fondul alb, semnătura autografă a regelui sub imagine, semnătura lui Salmen, de data aceasta fără un an vizibil.
Câtă vreme avusesem la dispoziție doar cele 25 de cărți poștale Salmen cu personalități îmi fusese imposibil să obțin vreo concluzie pertinentă asupra seriei. Este adevărat, prezența peste tot a anului 1922 însemna că seria trebuia să fie legată de un eveniment ce avusese loc în acel an, dar care era acela nu puteam ști cu certitudine. Cele trei ilustrate cu perechea regală mi-au permis ca, studiindu-le, să-mi dau seama că atât regele cât și regina purtau îmbrăcămintea pe care o folosiseră pentru solemnitățile Încoronării de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922. Izbitoare era mai ales coroana reginei, comandată la casa Falize din Paris și realizată din aur transilvănean.
Identificasem astfel evenimentul, și doar câțiva pași mici mai erau de făcut pentru elucidarea întregii istorii. Colaborările anterioare ale artistului cu editura Șaraga, în perioada de dinaintea primului război mondial, precum și apropierea sa de familia regală (realizase un număr de 15 portrete de mari dimensiuni cu perechea regală, dar și cu cea princiară și cu copii acesteia, datate în anii 1908 și 1909), au dus la alegerea sa pentru realizarea ilustratelor menite să fie scoase cu ocazia încoronării. Șaraga era furnizor al casei regale, și deci direct interesat, datorită avantajelor fiscale rezultate din acest statut, în promovarea monarhiei. În urma discuțiilor dintre editură și responsabilii Casei regale s-a hotărât editarea unei serii consistente, și nu doar a câtorva ilustrate, comandă ce a fost încredințată lui Leonard Salmen.
Seria de personalități Salmen a devenit astfel un omagiu adus familiei regale române cu ocazia încoronării de la Alba Iulia. Era însă doar un moment din politica inteligentă, inaugurată încă de regele Carol I, de inducere subliminală în rândul românilor a ideii legăturii organice dintre Dinastie și Țară. Datorită rolului jucat de perechea regală în război și de aici, în realizarea unității naționale, nici un prilej de aducere la îndeplinire a acestei politici nu putea fi mai potrivit decât acela al ceremoniei încoronării. Pe de altă parte seria de ilustrate regale legate de încoronare se cerea a fi continuată cu reprezentanții națiunii, personalitățile culturale românești ce formaseră sau formau elita intelectuală a României, printre care se numărau mulți regaliști, precum Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga și George Enescu.
Aparent surprinzător, singurul ardelean prezent în seria Salmen era George Coșbuc, acesta însă stabilit încă din 1889 și până la moartea sa, survenită în 1918, la București. Lucrul ar putea să ne mire, pentru că după 1918 destule personalități culturale transilvănene, precum Octavian Goga, ar fi meritat să facă parte din această galerie. Explicația rezidă în conjunctura istorică a anului 1922. Boicotarea, de către Partidul Național Român al lui Iuliu Maniu, aflat în opoziție, a Încoronării, sub pretextul gestionării evenimentului de către conducătorul Guvernului și al Partidului Național Liberal, Ionel Brătianu, fusese o dovadă de miopie politică majoră. Nici regina Maria, nici regele Ferdinand nu vor uita acest afront, iar regele, care până atunci îl apreciase pe Iuliu Maniu, va dobândi o antipatie de nezdruncinat pentru persoana acestuia. Una din consecințele boicotului va fi absența cvasitotală a ardelenilor din această formă particulară a mesajului propagandistic oficial, reprezentată de seria de personalități românești Salmen.
Sper că am reușit, pe parcursul câtorva pagini, să soluționez dilemele generate de existența, parcă suspendată în aer și anistorică, a unei serii de cărți poștale ilustrate de la începuturile României Mari. Descoperirea și a celorlalte imagini din seria Salmen va clarifica și mai mult acest inteligent exercițiu de propagandă politică și culturală de acum 90 de ani, în care inițiativa privată a unui editor de cărți poștale, talentul unui artist și deschiderea către națiune a familiei regale s-au conjugat și au dus la o pilduitoare realizare cartofilă.
