Acum 159 de ani, o Monstruoasă Coaliție formată din stânga roșie, reprezentată de liberali, și dreapta conservatoare, era să zic formată din pesediști, îl forța să abdice, în urma unui puci militar, pe domnul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în noaptea dintre 10 și 11 februarie.
Martorii oculari spun că principele a semnat actul de abdicare pe spinarea unei frumoase sârboaice, Maria Obrenovici, mama celor doi bastarzi ai săi.
Domnitorul, care a lăsat o moștenire ideologică numită cuzism, variantă de despotism luminat, atât de prizat de Ion Iliescu și de Emil Constantinescu, deopotrivă, a ales atunci calea pribegiei.
159 ani mai târziu, președintele en titre, nu știm dacă și legitim, al României, și-a dat demisia, în amiaza zilei de 10 februarie 2025, și cu aplicabilitate de pe 12 februarie…
Au o propensiune conducătorii abuzivi ai României să abdice/demisioneze la sfârșitul iernii?
Și mai exact, în jurul datei de 11 februarie?
Reușesc, unii dintre ei, să își antagonizeze establishmentul politic, într-atât cât să fie scoși definitiv în afara jocului politic?
Adepții istoriei contrafactuale spun că abdicarea lui Cuza a venit după expirarea celor 7 ani de grație, în care domnia țării îi fusese garantată de elitele masonice, atât de avide de numere și simbolisme.
Pundiții presei dâmbovițene pun actul abdicării prezidențiale, ieri și astăzi, pe trădarea veșnicelor Servicii, care l-au intoxicat cu informații înșelătoare pe întâi stătătorul politicii românești.
Fapt este că, și acum, la putere se află tot o Monstruoasă Coaliție, zice-or unii și alții ce or zice.
Că Președintele de până mai acum a inițiat el însuși această MC, se poate susține.
Că a fost eliminat din cauza sau cu acordul ei tacit, cred că este clar.
La sfârșitul a 7 ani de guvernare, Alexandru Ioan Cuza, boierul gălățean frumos și promițător, se lăsase înconjurat de o camarilă care storcea de resurse Țara, știm. Știm și preocuparea principelui pentru afrodiziace, mult mai amplă decât cea pentru bunăstarea statului.
La capătul a 10 ani de președinție, KWI visa să depășească lungimea mandatelor lui Ion Iliescu în fruntea țării. Ilegitime, și neconstituționale, și unele, și altele. Dar spre deosebire de Cuza, singurul afrodiziac al președintelui încă en titre este puterea.
Și pe unul, și pe celălalt, l-au trădat cei apropiați. Înștiințați de ce stătea să se întâmple au fost amândoi: doar că nu și-au crezut urechilor.
Ruptura față de națiune și de cetățeni a fost cauza reală a prăbușirii celor doi.
Aviz amatorilor, zic!
Trăsăturile autentice ale cuzismului, cred, pot fi mult mai lesne identificate în mișcarea politică a băsismului, decât în politica lui KWI: camarilă, bani, femei sau, mai exact, amante.
De ce atunci 10/12 februarie 2025?
Cred că este vorba de aceeași sete nestăvilită de putere; de aceeași greșeală de a îndepărta un Kogălniceanu și a aduce la cârma Țării o succesiune de conducători irelevanți.
După vorba Bibliei, cine seamănă vânt, culege furtună. Și furtuna aceasta iată că l-a purtat pe KWI în afara istoriei.
Dar despre morți numai de bine!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
