Din 2007 până în 2023, clasa mijlocie din România Celei de A Treia Republici a crescut de la 51% la 61% din populație, consolidând astfel statutul țării de membru de bază al Uniunii Europene și al Alianței Euro-Atlantice, în pofida instabilității structurale a regiunii de la est de Prut.
Creșterea clasei mijlocii, da, este o realitate. Dar a crescut oare și stabilitatea? Așa să fie oare?
Vă propun o scurtă analiză, pentru a vă arăta că cifrele nu țin loc de realitate socială, și încă cu mult mai puțin de satisfacție și stabilitate socială.
Clasa de mijloc este definită ca acea parte a populației cu câștiguri între 75% și 200% din media națională.
Creșterea de zece procente a clasei mijlocii românești s-a realizat prin scăderea clasei cu venituri mari de la 14% la 8% și a clasei cu venituri mici de la 35% la 31%.
O primă remarcă: înjumătățirea clasei cu venituri mari, de la 14% la 8%.
O a doua remarcă: rămânerea relativ constantă a clasei cu venituri mici, 31% față de 35%, și o creștere ușoară a celei medii, de la 51% la 61%.
O a treia remarcă: intrarea în middle class a 10% din populație, prin declasarea mai mult a bogaților decât a săracilor. Adică două treimi din cei nou intrați în clasa mijlocie sunt cetățeni ai României care și-au coborât nivelul de trai și pe cel de reprezentativitate socială, față de perioada anterioară. Doar o treime din acești nou veniți a progresat social.
Consecința directă a acestor schimbări structurale, într-o societate încă fragilă din punct de vedere economic, este activarea clasei mijlocii, fără identitate proprie și relativ pasivă din punct de vedere al acțiunii sociale, activare datorată acelor elemente deosebit de active social, care făcuseră până de curând parte din clasa superioară, cu acces privilegiat la resurse financiare și reprezentativitate politică, formală și informală.
Altfel spus, bogații, declasați din diverse motive din rândul elitei economice, sociale și politice, care se înjumătățește, își pun la dispoziție celor din clasa mijlocie expertiza de conducere pe care, indubitabil, o au, și o activează politic pe aceasta din urmă, în interes și folos propriu.
Este adevărat, în anii de dezvoltare economică de după 2007 asistăm la o consolidare a clasei mijlocii din România.
Din rândul clasei mijlocii fac parte majoritatea activiștilor politici de nivel inferior și mediu al partidelor politice, cvasitotalitatea activiștilor din ONG-uri, cea mai mare parte din intelighenția autohtonă. Toți aceștia, nemulțumiți de marginalizarea lor relativă în ultimii 20 de ani, prin limitarea accesului la resursele existente de putere politică și economică, orchestrat de niște elite din ce în ce mai exclusiviste și geloase pe sursele de putere pe care le controlează. Aceștia nu reprezintă însă majoritatea clasei mijlocii. Majoritatea este formată din angajați la stat în poziții călduțe, dar incapabili să își depășească vreodată actualul nivel de competență și de salarizare, și vulnerabili de fapt la orice reformă administrativă, din oameni de afaceri cu bussinesuri de nivel mic și mediu, care au ratat șansa îmbogățirii din tulburii ani 1990 și din anii cu mari oportunități economice din perioada preadărării la Uniunea Europeană, din liber întreprinzători de toată mâna, dar nu din zonele elitiste ale IT-ului și ale manevrării banilor europeni.
Sau cum s-ar spune, clasa mijlocie românească există și este mare, dar nu ne mândrim cu ea.
Cei 4% din populație care au trecut de la sărăcie la middle class sunt prea puțini ca să elimine problema sărăciei din România. Acești 4% aduc în rândul clasei de mijloc, așa cum este aceasta, preocupările și preconcepțiile sărăcimii celei mai slab informate, și celei mai pretabile la manipulări și dezinformări.
Nu că ne-ar fi rușine de performanțele majorității clasei mijlocii, în această privință!
În rândul clasei mijlocii exista, deja, un filon important de adepți ai teoriilor conspirației, cu idei care mai de care mai ciudate, de la apartenența lui Hristos la o rasă de xenomorfi și până la credința sinceră că rușii și americanii, mai nou și chinezii, pot controla vremea și cutremurele…
Cei 4% membrii ai clasei sociale aduc un potențial suplimentar de manipulare a clasei mijlocii.
În lipsa unor valori clare ale clasei mijlocii, întemeiate pe un cult al muncii perseverente și cinstite, pe o aparteneță și adeziune clară și conștientă la o denominațiune religioasă anume și pe o dorință de educație și autoeducație constantă, influxul acestor 4% nu a făcut decât să relativizeze și mai mult căile legale și cinstite de ascensiune economică și, mai grav încă, încrederea în educație și rolul ei formator. Ambele, acestea două din urmă, caracteristici ale sărăcimii, lumpenproletariatului și marginalității sociale, la modul general.
Luată izolat, această relativizare de valori nu ar fi fost în sine distructivă. Din nefericire, ea s-a corelat cu intrarea în rândul clasei mijlocii a aproape jumătate din fosta clasă superioară, simțitor redusă.
Altfel spus, foștii coate goale s-au trezit pe aceeași bancă cu foștii conducători ai țării.
Și au devenit cu necesitate victimele sigure ale manipulărilor foștilor șefi.
Cei 6% membri ai clasei superioare, declasați în rândul celor medii, s-au alăturat acestora cu toate resentimentele celor obligați să se ridice de la masa cu toate bucatele întinse în fața lor și să se așeze mai în spate, la pizza și alune.
Declasarea clasei superioare, înjumătățirea ei practic, vine din tot felul de cauze.
Nepriceperea în afacerile din ce în ce mai complicate din ziua de azi, eliminarea accesului la contractele bănoase cu statul de către competitorii economci și politic, susținerea partidului perdant la alegerile parlamentare sau locale și implicit pierderea pozițiilor din administrația publică, sau pur și simplu ghinionul, toate au dus la pierderea accesului privilegiat la resurse și, implicit la puterea de toate felurile, formală și informală.
Nu în ultimul rând trebuie să menționăm o cauză deosebit de dăunătoare a acestei declasări pentru societatea românească, și anume reformarea pe criterii clientelare și de interese personale a cercului interior al puterii din partide, multinaționale și ONG-uri, în dauna colegialității și a spiritului de corp constituit.
Asistăm aici la o reacție de tip ceaușist a unor lideri, care se înconjoară de metrese, rude, vechili și prieteni din copilărie, puși peste tot în Stat, și care se bucură de încrederea nelimitată a Șefului, în detrimentul structurilor instituționalizate și oficiale de putere.
Adică ceea ce Ion Iliescu eliminase, nepotismul ceaușist, pe care îl înlocuise cu o pleiadă de politicieni cu dimensiune intelectuală și publică proprie, revine sub formele cunoscute ale camarilei băsiste sau iohaniste, distrugătoare de partide și individualități, în favoarea unor metrese sau protejați prezidențiali, lipsiți de orice reprezentativitate personală.
Ei bine, acea jumătate a clasei superioare nu a venit, și nici nu putea să vină în clasa mijlocie cu intenția nobilă de a o ridica pe aceasta din urmă din punct de vedere moral, educațional, politic.
Nu!
Acestor foști români superiori le-au sclipit ochii când au văzut mai de aproape cât de ușor erau de manipulat membrii clasei de mijloc.
Și și-au dat seama că prin intermediul segmentului inferior al clasei mijlocii, proaspăt extras din clasa inferioară, au legături directe și eficiente cu sărăcimea.
Adevărată mană cerească!
De ce?
Pentru că aceasta era în mod tradițional controlată de establishmentul politic, prin intermediul pomenilor electorale, al asistenței sociale, al indemnizațiilor pentru copii. Și nu aveai cum să o influențezi în alt fel.
Acei 4% de membri ai clasei sărace care au evoluat social s-au dovedit fermentul cel mai bun pentru o schimbare socială de proporții, nu ca și statut real al acestora, cât în ceea ce privește influențarea lor.
Mesajele transmie prin intermediul acestor 4% de foștii membrii ai elitei, plini de resentimente, și profitând de democratizarea și generalizarea noilor medii electronice de comunicare, au generat o nouă situație socială și o nouă structură de putere. Accesul privilegiat și restrictiv al stăpânilor, în sens aproape feudal, asupra voturilor celor defavorizați (să ne aducem aminte de sintagma Poporul PSD, astăzi cu totul lipsită de conținut) a dispărut cu desăvârșire.Oamenii săraci de la țară, din urbanul mic și de la periferiile marilor orașe au descoperit, pe smartphone, Lumea, și nu au mai fost niciodată interesați de mesajele baronilor locali, fie ei de orice culoare și ideologie.
Iar cei proaspăt eliberați au devenit, în mod natural, masa de manevră a noilor stăpâni…
Neobișnuiți cu gândirea critică, membrii clasei sărace au asimilat cu ușurință mesajele noilor lor elite manipulatoare, mult mai sofisticate decât cele vechi. Mesaje în care se vorbea de necesitatea unei schimbări structurale a societății, în care grupurile de interese ale partidelor aflate la putere parazitează statul, în care politicienii corupți fură banul public, în care salariile și pensiile sunt mici și trebuie mărite, dar finanțiștii și bancherii lacomi se opun, în care la putere sunt atei și sataniști, care vor să ne interzică religia, în care conducătorii actuali s-au vândut străinilor și vor să introducă obligatoriu homosexualitatea, în care străinii ne vând produse proaste sau poluante, și tutti quanti.
Așa cum era de așteptat, manipularea a prins și a luat amploare, s-a rostogolit anonim în subteranele societății, iar când a ieșit la iveală am rămas uimiți cu toții: o majoritate relativă a votat, pe 24 noiembrie 2024, un candidat de care până atunci mai nimeni nu auzise: Călin Georgescu.
…
Am arătat mai sus care sunt cauzele acestei activări sociale de proporții: declasarea a jumătate din clasa superioară și dorința ei de revanșă și recâștigare a vechiului statut; calitatea precară a clasei mijlocii și apariția și răspândirea în cuprinsul ei a unor false valori; eliberarea clasei sărace de dependența de baronii locali și conectarea la modernitate prin noile mijloace media de comunicare.
Este vorba de o manipulare de proporții a unor părți importante din populație, realizată de o minoritate restrânsă, dar deosebit de eficientă, cu competențe dobândite în exercitarea puterii la diferite eșaloane ale statului român, cu ambiții nemăsurate, dar contrazise de evoluțiile politice și sociale, care găsește acum, după modelul Syriza din Grecia (și al latora…) ocazia să treacă la lupta pentru preluarea puterii.
Toate acestea nu ar fi fost suficiente pentru o schimbare atât de dramatică a României, cum o vedem de o vreme încoace, dacă nu ar fi fost și un alt aspect, de necontestat: Influența Externă.
Aflați într-un loc de convergență al plăcilor tectonice ale geopoliticii mondiale, românii au suferit și suferă influențe din trei mari zone, fiecare cu specificul ei: americană, europeană și rusească. Turcia este încă prea slabă, iar China prea departe pentru a juca un rol important în această ecuație.
Nu voi face acum o analiză a acestor influențe. Constat însă un singur lucru: fiecare dintre ele și-a găsit vectori proprii de influențare a societății românești.
Era inevitabil ca acțiunea publică a acelei foste părți din clasa stăpânitoare, revanșarde prin definiție față de cei rămași la putere, să își găsească un parteneriat cu una din aceste trei influențe.
Este evident și cu care anume.
Nu spunem însă acum nimic mai mult.
…
Eseul de față și-a propus să identifice cauzele sociale ale Revoluției Suveraniste.
Cauzele interne, cele care mă interesau, au fost cu prisosință reliefate. Nu am adăstat asupra influențelor externe. Acestea o să își aibă propriul articol, în viitorul apropiat. Nu mi-am definit termenii și nu mi-am argumentat afirmațiile cu trimiteri la articole, pentru că nu am scris aici un studiu academic. Și mai ales nu am vorbit nici de convingerile mele personale, pentru că sunt cetățean român, și în calitatea aceasta am dreptul la propriile mele păreri. Cei care citesc atent le vor descoperi și singuri.
Nu vreau să termin însă fără să adaug câteva fraze despre deținătorii puterii de astăzi din România și despre eșecul lor în a înțelege cauzele reale ale evenimentelor de azi, precum și despre modul în care instituțiile sociale cred că se vor schimba, și pe baza căror anume valori ar fi cazul să o facă.
Sunt singurule elemente de libertate față de subiectul ales în acest eseu.
…
Pentru majoritatea actorilor politici din România, izolați, fiecare, în bula lui de cunoștințe și prieteni, și nutrit cu informații luate doar de la televizor și, eventual, din sondajele de la partid, aceste schimbări au fost neașteptate și uluitoare.
Pentru cei care au aderat la fazele medii și târzii ale schimbării ele îmbracă forma unei Revoluții: Revoluția Suveranistă.
Ei neglijează cauzele adânci ale schimbării.
Rădăcinile schimbărilor sociale sunt, întotdeauna, foarte adânci.
…
Cred că, tocmai din cauza acestei adâncimi, este exagerat să vorbim de o Revoluție Suveranistă.
De altfel, nu știu și nu cred că vom asista la o veritabilă Revoluție, urmată de preluarea totală a Puterii.
Cred însă că sfârșitul Celei de a Treia Republicii este aproape.
Formele instituționalizate ale Puterii și-au dovedit ineficiența, în perspectiva ultimului an de frământări sociale.
Apariția Celei de a Patra Republici este iminentă, cred.
Sigur, ea trebuie să se întemeieze pe principiile democrației și liberalismului. Dar și pe idealurile dreptății și credinței.
Din actuala criză a societății românești, România și Națiunea Română vor ieși întărite.
…
Am arătat cauzele interne ale situației sociale și politice actuale a României.
Paradoxal, principala problemă o constituie creșterea clasei de mijloc.
Nu însă și întărirea ei.
Încă o dată, cantitatea nu ține locul calității.
Avem nevoie de o bună educație, de la grădiniță la doctorat.
Avem nevoie de muncă îndârjită și competentă, recompensată și promovată pe măsură, de la fermier, la academician.
Avem nevoie de credință în Dumnezeu, indiferent de numele pe care i-l dăm, însoțită de fapte și iubire.
Doar așa România și Națiunea Română vor prospera.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
