Dinu Zamfirescu la 96 de ani.

Bunul Dumnezeu iubește anumiți oameni, drepți în fața Sa, și îi ține anume ca mărturie și etalon al Adevărului, în vremuri grele și încrâncenate. Unul din acești oameni este domnul Dinu Zamfirescu. Veți găsi în cuvintele scrise mai jos câteva aprecieri sincere. Citește-le, și veți înțelege!

Partidele, instituțiile, corporațiile, bisericile, statele, nu pot exista independent de oameni. Și în oricare din aceste organizații există oameni, și mai ales Oameni! Oameni cu O mare, indiferent că vorbim de ei la începutul sau la mijlocul și sfârșitul frazei… Acești Oameni cu O mare țin Lumea noastră căzută pe umerii lor, și o înalță de la orizontalitate.

Acum amar de vreme am avut șansa nesperată să cunosc pe unul din acești Oameni, foarte discret, extrem de elegant, și cu o importanță pe nedrept subestimată pentru Marele și Vechiul Partid Național Liberal: Domnul Dinu Zamfirescu.

Ultimul nepot al Brătienilor. Rămas totdeauna alături de liberalism, și de Partidul Național Liberal.

Am avut cinstea să mă întâlnesc cu Domnia Sa de mai multe ori în ultimea treime de veac. De fiecare dată am mai învățat câte ceva Important! Și Important nu doar azi sau mâine, ci pe parcursul unei vieți!

Mâine, Domnul Dinu Zamfirescu va împlini 96 de ani. Mult? Puțin? Cu siguranță, Exemplar!

Ultima dată când m-am bucurat de prezența Domniei Sale a fost pe 24 mai 2025, la Florica, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la Înființarea Marelui și vechiului Partid Național Liberal.

Dacă m-aș fi ocupat, ca de atâtea ori în trecut, de organizarea unui astfel de eveniment istoric, ar fi ieșit ceva grandios. Așa, cu un eveniment celebrat în condiții de severă austeritate, a fost doar bine. Prezența Domnului Dinu Zamfirescu a ținut loc și a suplinit, însă, orice festivism.

Sunt, astăzi, mai aproape de ziua morții mele decât de cea a nașterii. Dar mă uit la Domnul Dinu Zamfirescu și înțeleg că fiecare zi în care mă trezesc este o nouă naștere! Și atunci mă simt exemplar de tânăr.

Dar niciodată atât de Tânăr ca Domnia Sa!

La mulți ani luminați și fericiți, Excelență!

Salvează trecutul, inspiră viitorul!

Ajută-ne să păstrăm identitatea vizuală a României! Arhiva pe care am constituit-o pe parcursul unei vieți conservă imagini prețioase care spun povestea generațiilor trecute. Cu sprijinul tău, putem continua să aducem la lumină și să protejăm alte și alte comori vizuale.

Distribuie Postarea:

Postari similare

Salvează trecutul, inspiră viitorul!

Ajută-ne să păstrăm identitatea vizuală a României! Arhiva pe care am constituit-o pe parcursul unei vieți conservă imagini prețioase care spun povestea generațiilor trecute. Cu sprijinul tău, putem continua să aducem la lumină și să protejăm alte și alte comori vizuale.
Îți stau la dispoziție pentru lămuriri suplimentare la adresa de mail lucretiutudoroiu@gmail.com

Nume: Lucretiu Tudoroiu

CONT RON: RO14 RNCB 0285 0084 4664 0003

CONT EURO: RO89 RNCB 0285 0084 4664 0011

Detalii tranzactie: Sponsorizare actiuni culturale