Inundațiile din Iași și Bârlad din jurul datei de 1 iulie 1932 au luat prin surprindere autoritățile, atunci ca și acum, de altfel.
După spusele reporterului de la Realitatea Ilustrată, Iașul a fost complet izolat. Bârladul a fost dărâmat pe trei sferturi. În fiecare din cele două orașe s-au produs adevărate tragedii, care au rămas în mințile oamenilor multă vreme. Tragedii care însă au permis fotografilor amatori și celor profesioniști să realizeze adevărate tururi de forță artistică. Dezastrul acvastic își găsise cronicari pe măsură…
Prima linie de luptă în păstrarea diluviului în memoria colectivă a aparținut fotografilor locali.
La Iași exista un număr mare de fotografi talentați, care fie lucrau pe cont propriu, fie aveau colaborări exclusive cu o editură sau alta. Așa se explică faptul că singura imagine cu inundația din Iași aflată în Arhiva Institutului pentru Memorie Vizuală, expediată în data de 6 iulie 1932, este realizată de către editura Cartea Românească, sucursala Iași.
Acum 93 de ani lumea românească era organizată în întregime pe baze capitaliste, în care întreprinzătorii de orice fel trebuiau să se miște repede, dacă voiau să obțină o poziție mai bună pe piață. Cartea Românească a făcut-o, și expedierea unei ilustrate la Timișoara la doar câteva zile de la producerea diluviului arată că a procedat bine.
În stânga fotografiei, pe deal, se vede silueta mănăstirii Galata. Toată porțiunea pe care curgea, la dimensiuni obișnuit modeste, Bahluiul, acum este inundată. În stânga fotografiei se vede o stradă, inundată în mare parte. Două căruțe, una în prin plan, cealaltă abia vizibilă, cu roțile încă udate de apă, transportă agoniseala de o viață a două gospodării distruse de ape. Multe lume pe stradă, uitându-se cu compătimire la familiile calamitate, și poate dând o mână de ajutor. În dreapta, ascunsă de acoperișul altei case, se vede firma Industria Casnică, pe o parte, Țesături, pe cealaltă. Ufff, proprietarul micii afaceri a scăpat ca prin minune!
Spuneam că Iașiul avea mulți fotografi, din care unii foarte talentați. Sunt sigur că Zaharia Weiss, fotograf al Curții Regale, și Solo Rosenthal, de la Foto Rembrandt, au făcut, fiecare în parte, numeroase fotografii, atât pentru edituri, ziare și agenții de presă, cât și în nume propriu.
Obiceiul vremii, prin care de cele mai multe ori fotograful rămânea anonim, ne împiedică să atribuim cu certitudine una sau alta din fotografiile păstrate cu inundația din iulie 1932 celor doi fotografii, sau oricui altcuiva. Cert este însă că, surprinse de așa catastrofă, cele două trusturi de presă concurente bucureștene care dominau piața hebdomadarelor ilustrate, adică Ilustrațiunea Română și Realitatea Ilustrată, și-au trimis imediat fotoreporterii la fața locului. Aveau nevoie de informații vizuale de prima mână, și mai ales de exclusivitate, ceea ce fotografii locali nu le ofereau.
Trebuie să spunem că exact în acest fatidic început de iulie România se afla în plină campanie electorală. Se vorbea despre declarațiile liderilor politici, despre bătăi între agenții electorali, și chiar despre asasinate. De asemenea, inundațiile se produseseră doar cu puțin timp înainte de apariția numerelor curente, pe 6 iulie Ilustrațiunea, și pe 7 iulie Realitatea… În consecință spațiul consacrat inundațiilor a fost foarte redus: alte evenimente țineau pe moment coloana…
Realitatea Ilustrată dă doar câteva imagini cu inundațiile din Dobrogea, din comuna Azaclău, realizate de un corespondent local, domnul Canellos, în mod evident fotograf amator. Ilustrațiunea Română ne oferă o fotografie cu zona gării din Iași, inundată, și alte patru din Bârlad și împrejurimi. Ambele redacții au fost luate prin surprindere, și, așa cum am arătat, au fost nevoite să folosească resurse locale, lipsite de stilul tipic al propriilor stabilimente.
Recuperează foarte repede handicapul. Fiecare revistă va trimite artileria grea, adică St. Ignat, de la Ilustrațiunea Română, și I. Berman, pentru Realitatea Ilustrată. Ambii vor vizita atât Iașiul, cât și Bârladul, pe vremea aceea capitală de județ și important centru economic și politic.
Și aveau motive evidente să o facă: aveau de urmărit un vânat de soi, regele Carol II, care renunțase la supravegherea atentă a campaniei electorale și venise să dea o mână de ajutor sinistraților și autorităților locale!
Deja în Adeverul din 6 iulie este publicată o fotografie, neclară, este drept, a Regelui, împărțind plicuri cu bani ieșenilor sinistrați. Fotografia pare a fi realizată de I. Berman, și îl surprinde pe Carol II înmânând plicul cu ajutoare unui bărbat îmbrăcat modest, cu corpul și capul plecate în semn de supunere și recunoștiință, în timp ce primește regescul dar. În centru îl vedem pe primar, cu eșarfa tricoloră pe diagonală, citind numele cetățenilor îndrituiți la ajutor. Ofițeri, soldați și curioși rămân, cu toții, în arier plan: toți, cu haine și uniforme curate, bine hrăniți și cu obrajii bucălați; doar bărbatul sinistrat aparține celeilalte lumi, a nefericiților și oprimaților… Satiră involuntară sau festivism? Cunoscându-l pe I. Berman, înclin spre cea de a treia variantă, a satirei conștiente, dar discrete…
Pe 13 și 14 iunie apar, din nou, numerele curente ale celor două reviste. De data aceasta cu material vizual generos: fotoreporterii și-au făcut din plin datoria!
Realitatea Ilustrată consacră cele două pagini centrale, adică cel mai important spațiu, după cel al coperților, Prăpădului de la Iași. Din cele 8 imagini doar trei surprind efectele dezastrului natural, și sunt situate în partea de jos a articolului. Alte două reflectă efortul autorităților de rezolvare a problemelor, și sunt amplasate strategic în stânga. Și încă trei imagini, situate în zona de centru dreapta, arată implicarea Regelui în ajutorarea sinistraților, care își exprimă mulțumirea față de augustul ajutor și credința în satisfacerea doleanțelor, în scene de un patetism baroc.
Altfel vorbind, fotomontajul ne spune: a fost un dezastru, oamenii au suferit pierderi grele, dar autoritățile își fac treaba, iar Regele are grijă de supușii săi! Cu siguranță, în lumea anglo-saxonă s-ar fi pus accentul nu pe ideea de Supus, ci pe cea de Cetățean, și nu pe mentalitatea de Asistat, ci pe cea de Solidaritate… Însă anumite racile ale conducătorilor vedem că erau prezente și atunci, și de fapt nu dispar cu una, cu două, ci se tot perpetuează…
Cu totul altul este tonul fotoreportajului lui St. Ignat. Inundațiilor le este consacrată o singură pagină. Nici umbră de Rege sau de autorități. Ilustrațiunea Română explorează pitorescul evenimentului: patru din cele șase fotografii sunt aranjate pe diagonală, de stânga sus până la dreapta jos, și ne arată o trăsură cu doi cai înaintând prin apă, un mahalagiu vâslind în picioare pe o plută improvizată, câțiva localnici trecând cu barca pe o porțiune inundată a străzii, și un gospodar aducându-și înapoi în casă agoniseala, pusă aiurea la adăpost față de ape. Iar tragicul caselor distruse, este compensat de bucuria simplă a copiilor care se bălăcesc în apă…
Dacă din toată imagistica anului 1932 s-ar fi păstrat doar aceste două fotoreportaje, aș fi spus: una din reviste este filoregală, și stipendiată subteran din zona Camarilei, iar cealaltă este antimonarhică, și găsește în senzaționalul știrilor prizate de oamenii obișnuiți subvenționarea propriei afaceri…
Cu fotoreportajul lui St. Ignat trecem la cel de al doilea oraș calamitat: Bârladul.
Patru din cele șase fotografii îi sunt consacrate. Și la Bârlad oamenii au suferit, și poate încă în mai mare măsură decât mult mai bogatul Iași. Regele și-a făcut simțit ajutorul și la Bârlad, ba chiar și la Tecuci. Știm acest lucru din presă. Ne lipsesc însă imaginile. Așa că să lăsăm fotografiile Bârladului aflat sub ape să vorbească singure…
Inundațiile au fost au avut loc mai devreme decât la Iași, mai exact pe 27 iunie, așa cum ne informează expeditorul uneia din fotografii, dar au fost mai distrugătoare. Pe 3 iulie o ilustrată era expediată la Timișoara, către căpitanul A. Ursu. Textul era sugestiv, ca și imaginea de altfel: Bârladul inundat și distrus de ape. Noi sănătoși.
Imaginea este cutremurătoare. Apele au inundat curțile oamenilor, străzile sunt acum canale de navigație, ca la Vâlcov sau Veneția, în destule case apa a intrat în interior. Fotografia a fost developată pe sepia, și dă acestei vederi generale a Bârladului un aspect teluric, pământos, de apă mocirloasă. Autorul a fost cu siguranță un amator: linia dealurilor este oblică, în colțul din dreapta sus este o pată albă de la developare, și în partea de jos a imaginii se observă mai multe urme ale desenelor papilare ce aparțin fotografului de ocazie. Scena este însă zguduitoare, nu doar dramatică, și compensează prin autenticitate ceea ce pierde la capitolul tehnicității.
Am permis reproducerea acestei imagini în lucrarea prietenului meu Sergiu Găbureac, Bârladul odinioară, București 2008. Era păcat ca o astfel de piesă să nu fie restituită contemporanilor noștri, ca memento istoric…
Cea de a doua însă, este, și cred că a și rămas, inedită. A fost realizată cu siguranță de un profesionist. Încadrarea peisajului este desăvârșită, liniile de fugă ne concentrează atenția asupra aspectelor esențiale, iar reproducerea pe fotografică este impecabilă.
Expediată de data aceasta către Marius Ursu din Timișoara, fiu al căpitanului și elev al expeditorului, piesa ne dă informații valoroase. Ca să cităm: drept mulțumire pentru sentimentele de respect ce mi le exprimi, îți trimit această ilustrată care reprezintă o vedere fotografică din Bârlad spre Cartierul inundat al „Muntenilor”, luată în timpul ultimei inundații 27 iunie.
Nu a fost singura lămurire oferită de profesor îndepărtatului său elev. Cu cerneală au fost notate o serie de repere geografice, astăzi deosebit de folositoare: Școala Primară Dobranici, Prefectura, Biserica Ovidenia, Râul Bârlad revărsat, Podul Pescăriei, de o utilitate brusc crescută…
Nu știm cine este autorul ilustratei. Cu siguranță nu amatorul ce a realizat cealaltă piesă. Poate a fost realizată la Foto Rembrandt Bârlad, sau poate, dacă își începuse deja activitatea, de I. Wechsler. Să sperăm ca viitorul ne va da informații suplimentare…
Spuneam că nu ne-au rămas mărturii fotografice de la vizita regelui Carol II la Bârlad, în anul inundației. Știm din presă că, înainte de a părăsi zona calamitată, a trecut pe la Tecuci, oferind și acolo importante ajutoare financiare din caseta personală, înainte de a se îndrepta către Focșani. O măruntă fotografie, pe care am cumpărat-o acum mai bine de un an, vine să aducă o completare necesară acestui periplu regal.
Răsfoiam un teanc de fotografii dintr-o arhivă familială, când privirea mi-a fost atrasă de o imagine cât o pătrime de ilustrată, sepia, și cu mai multe persoane surprinse în cadru. Surprinse prost, și de către un amator sau o amatoare, căci imaginea nu era clară. Erau vizibili câțiva călugări în dreptul intrării în curtea unei mănăstiri, câțiva copii și un bărbat în uniformă albă cu chipiu.
Indubitabil, bărbatul în uniformă era regele Carol II.
Iar unul dintre copii, Mihai, Marele Voievod de Alba Iulia.
Am cumpărat fotografia, alături de altele, de mai mică importanță. Pe spate, o precizare: Lilica, 10 VII 1932. După ce am ajuns la birou am început căutările. Una din vizitele regale ale anului 1932 fusese la Bârlad, printre multe alte orașe ale țării, pe care însă le-am eliminat, după scurte verificări. Am început să caut imagini cu mănăstirile din jurul Bârladului. La a doua sau a treia încercare, am găsit pe internet o imagine recentă cu o mănăstire, a cărei intrare se potrivea perfect cu cea din fotografia mea.
Carol II fusese în vizită la Mănăstirea Grăjdeni!
Din puținele informații disponibile, am aflat că obștea mănăstirii era pe atunci condusă de starețul Agatanghel Georgescu (1930-1935), primul după reînființarea mănăstirii în anul de la Hristos 1930. Cu siguranță călugărul cu barbă albă lungă și groasă, aflat în dreapta regelui, este chiar el. Carol II îl ascultă cu atenție. Alți doi membri ai obștii le stau aproape, dar puțin mai la o parte. Mai aproape de noi viitorul Mihai I, în pantaloni scurți până deasupra genunchilor, după moda englezească, are alături un călugăr ceva mai tânăr. Doi bărbați, o femeie și doi copii privesc din lateral. Atmosfera este cea a unei zile călduroase și liniștite de iulie.
Nu știm ce va fi discutat starețul cu regele. Probabil despre un ajutor financiar pentru construcția chiliilor, pentru consolidarea bisericii, pentru bunul mers al obștii.
Fotografia, realizată de către un amator, așa cum o dovedește calitatea slabă a imaginii, a fost oferită Lilicăi câteva zile mai târziu de la vizita regală. Pe căi întortocheate, ea a juns în arhiva Institutului pentru Memorie Vizuală, alături de cele două piese expediate de către profesor elevului lui, acum timișorean, și de ilustrata expediată din Iași la București, cu un scurt text armenesc, lui Vartan Kijirikiean, pe Șoseaua Viellor (sic!) 35.
Și de aici, după o vreme, a fost restituită celor care aveau mai mult nevoie de ea: cititorilor curioși și interesați de istoria regalității, a Iașilor și Bârladului, și a multor altor aspecte din trecutul nostru…
