Acum multă vreme cumpăram o miniarhivă de fotografii și documente, aparținând lui Gavril Covalschi, atribuire realizată prin identificarea celui mai frecvent destinatar al acestora. Erau în principal fotografii de studio, trimise de diferiți prieteni cu ocazia unor evenimente importante din viața lor. Și, ca în orice arhivă de acest fel, se întindea pe câțiva zeci de ani și pe mai multe generații.
Interesat de evoluția fotografului ieșean Zaharia Weiss, în anul 2015 am trecut la scanarea exhaustivă a operei sale fotografice, aflate deja în posesia mea. Și, inevitabil, am ajuns și la această arhivă, în cadrul căreia se aflau și câteva fotografii realizate în studiouri din Iași. Cea realizată de Weiss a fost trecută și în format digital: un cuplu tânăr, de curând căsătorit, așezat în postura cea mai folosită de către fotograf pentru cei aflați la început de viață conjugală.
Cei doi sunt fotografiați din semiprofil, cu capetele foarte apropiate și chiar atingându-se puțin, reflectând astfel intimitatea din cadrul cuplului, normală pentru niște tineri proaspăt căsătoriți. Cuplurile mai în vârstă, țin să precizez, sunt reprezentate de obicei frontal, cu cei doi soți aflați la o oarecare depărtare unul de altul… Privirea tinerilor este îndreptată spre același punct, simbolizând viitorul comun pe care și l-au ales, și pe care vor să și-l construiască împreună. Altfel spus, convențiile vizuale ale epocii, în forma lor cea mai tipică.
Am scanat fotografia în anul 2017: reflecții mai ample asupra ei am ajuns însă să fac de curând. Căci Gavril Covalschi, cel din arhiva căruia provenea, fusese un sculptor originar din Gemenea, Bucovina, născut la 1925, deci cu mult prea mic pentru ca fotografia, datată 1930, să îi fi putut fi dedicată. Totuși, așa cum am arătat, arhivele familiale se întind pe mai multe generații, și de asemenea pe arborii genealogici ai ambilor soți, cu numeroase linii colaterale. Bănuiesc că această parte a arhivei fotografice ține de ramura părinților soției sale, într-o formă sau alta. Doar așa se explică dedicația scrisă pe versoul fotografiei: Familiei S. Teodoru, București.
Sculptorul Gavril Covalschi s-a afirmat din plin în peisajul artistic de după anul 1950, și a murit la 87 de ani, în anul 2012. Așa cum se întâmplă de multe ori, probabil că moștenitorii au păstrat lucrurile considerate importante. Restul, din care, iată, făceau parte și fotografiile, au fost abandonate, și într-un final au ajuns la mine, aduse de oameni care au înțeles mai bine valoarea unor astfel de colecționabile…
Timpul a trecut, Soarele și Luna s-au rotit de nenumărate ori pe firmament, și, în anul 2024 am cumpărat un lot de fotografii disparate de la un amic, colecționar din Iași. Printre ele se găsea și fotografia unui cuplu încă tânăr, privind împreună către viitor, fotografiat de același Zaharia Weiss…
Când, jumătate de an mai târziu, i-a venit rândul la scanat, am arhivat fotografia în folderul de Cupluri de studio, realizate în Iași de fotograful nostru. Privirea mi-a alunecat și asupra celorlalte scanuri, și s-a oprit asupra mai vechilor noastre cunoștiințe, Marie și Mitică, ce își trimiseseră Fotografia familiei S. Teodoru, În semn de dragoste scumpilor noștri moși…
Ei bine ei erau și în proaspăt scanata fotografie!
Poziția identică în care fuseseră aranjați de fotograf m-a ajutat să îi recunosc.
Mitică se îngrășase vizibil. De la silueta famelică de la 1930, acum se împlinise, și făcuse fălcuțe, cum se zice. Tot costum purta și acum, dar mult mai larg. Cămașa era de un alb imaculat. Renunțase la cea în linii, nepotrivită noii situații, de om așezat la casa lui. Iar cravata cu model elegant se diferenția ca de la cer la pământ de cea purtată doar câțiva ani înainte, prin textură și calitate.
Ce mai încolo și încoace, Mitică se îmburghezise!
Cât despre Marie, și ea se mai rotunjise, dar mai puțin. Diferențele erau vizibile mai ales la îmbrăcăminte și la machiaj. Renunțase la rujul intens folosit mai înainte, căci scopul lui, adică seducerea lui Mitică, urmată de căsătoria subsecventă, se produsese deja. Acum era o respectabilă matroană burgheză…
Rochia tinerească (și ieftină) de la 1930 fusese înlocuită de una cu mult mai elegantă, cu decolteu în formă de V, și nu cu cel școlăresc de mai înainte. Nodul fals al acestuia denota stil și un nou statut social. La fel și alunița, tot falsă, aplicată deasupra sprâncenei drepte, în conformitate cu moda vremii. Iar cerceii grei, bănuiesc că din aur, reprezentau o mică avere în sine…
Identitatea cuplului din ambele fotografii mi se pare clară. Evidentă la bărbat (vezi liniile urechii, ochii, nasul și linia buzelor), ea este ceva mai puțin clară la partenera acestuia. Nasul cărnos este însă același, chiar dacă, din profil în prima fotografie, pare mai pronunțat decât în cea de a doua, când fotograful și-a dat o mai mare silință, și a orientat frontal fața doamnei. Problema unui nas prea mare a fost astfel escamotată cu finețe și pricepere…
Trebuie să spunem și faptul că sprânenele, mai lungi și ușor mai groase la început, se pensau, ceea ce explică noua lor formă. Cât despre aluiță, am arătat mai sus că fusese aplicată din stricte considerente de modă…
Dacă în fotografia din arhiva Covalschi avem acele prețioase mențiuni manuscrise pe care vi le-am prezentat, la cea de a doua nu avem, din păcate, nici o informație suplimentară. Dar, din faptul că ambele sunt realizate pe același tip de hârtie fotografică Kodak, și au aplicată aceeași ștanță FOTO WEISS IASI (în care S-ul din Iași este de fapt un Z ranversat), putem conchide că sunt realizate la doar câțiva, puțini ani distanță.
Ce face bunăstarea din om…
Înainte de final, câteva cuvinte despre fotograful ieșean Zaharia Weiss, complice involuntar al reunirii unui cuplu, la interval de 12 ani și din arhive diferite, în aceeași colecție, cea a Institutului pentru Memorie Vizuală.
Activ la Iași din 1896 până pe la 1938, cel puțin, a imortalizat mai bine de patru decenii zeci de mii de indivizi și fizionomii. Asociat, după moda vremii, la începuturile carierei cu un alt fotograf, și anume Siegmund Packer, își construiește mai târziu o carieră proprie. Devine destul de devreme Fotograf al Curții Regale, iar în perioada interbelică își mută pe timpul verii centrul activității la Slănic Moldova, al cărui principal cronicar fotografic se impune a fi timp de două decenii. Autor de numeroase fotografii de studio, multe conformiste, se arată și un fotoreporter priceput al evenimentelor din Municipium Jassyorum, atunci când vrea. Inegal ca talent, urmărind poate cam prea mult cantitatea, în detrimentul calității, Zaharia Weiss rămâne însă cel mai prolific fotograf al Moldovei interbelice. Nu și cel mai talentat: pentru această poziție se califică Adolphe Chevallier, secondat de Franz X. Koroschetz…
Dar despre istoria fotografiei din Moldova, cu altă ocazie.
Lectură plăcută, cititorule!
