În anul 1900 Ștefan Șachim, tânărul erou al scurtului reportaj fotografic pe care vi-l prezint, tocmai absolvise Școala de Ofițeri din București, cu gradul de sublocotenet. O fotografie pe carton de mari dimensiuni, păstrată cu sfințenie în familie mai bine de un veac, îl înfățișează june și fără griji, alături de colegi, cu doar o zi înainte de absolvire.
De la viața de distracție pe care regimul militar nu o putea înlătura cu totul, tânărul va ajunge la Regimentul 5 Ialomița No. 23, la batalionul I din Călărași. Numele aparent contradictoriu al regimentului este ușor de explicat. Apariția lui, în anul 1891, se datorează comasării regimentelor V de Linie, înființat în 1858, și 23 Dorobanți, înființat în 1880. Aici prim comandant îi va fi generalul Benone Anastasiu, căruia îi va păstra un respect deosebit, chiar și după moartea acestuia, în anul 1921. Generalul va urma, după război, și o scurtă carieră politică, fiind ales în anul 1919 senator din partea Partidului Național Liberal pe prima poziție la Buzău, în primul Parlament al României Mari.
Sub comanda acestuia va fi numit, în anul 1902, șef al stației bicicliștilor de pe lângă regiment. O altă fotografie-document îl surprinde pe tânărul militar în curtea regimentului, în fața unei clădiri, împreună cu subordonații săi, toți pozând mândri alături de bicicletele din dotare. Aparatele obișnuite de fotografiat ale vremii nu erau încă într-atât de rapide încât să surprindă detaliile fizionomice ale unui biciclist aflat în mișcare rapidă…
Inițiativa conducătorilor armatei naționale merită să fie înscrisă în istoria ciclismului românesc. Aspectul frivol al bicicliștilor, și mai ales al biciclistelor, cu fustele fluturânde și pedalând de zor, așa cum apar în caricaturile vremii, a făcut multă vreme deliciul cititorilor. Mița Biciclista, cea mai cunoscută amazoană pe două roți, a reușit chiar performanța de a intra și a rămâne până acum în imaginarul colectiv al bucureștenilor. Din fericire pentru ciclismul românesc, aspectul de doar pură distracție dispare repede. Iar, o dată cu folosirea bicicletelor de către militari, ciclismul capătă o aură de seriozitate și respectabilitate. La orașe schimbarea de mentalitate s-a produs mai rapid. În schimb, în mediul rural mutația a fost mai lentă și datorată aproape exclusiv marșurilor cicliste executate de aceste corpuri militare de bicicliști. Efectul a fost benefic: până la izbucnirea primului război mondial lumea se obișnuise deja cu noul mijloc de locomoție.
Dacă, tânăr ofițer, Ștefan Șachim fusese printre primii bicicliști militari, mai târziu el va evolua pe o linie mai tradiționalistă. În anul 1911 își va cumpăra de la Pitești, unde fusese promovat căpitan, un cal militar, Gică, alături de care va face două campanii în Bulgaria, prima în timpul celui de al doilea război balcanic, a doua la începutul primului război mondial. După căderea în prizonierat a stăpânului său, la 24 august 1916, calul Gică va fi rechiziționat de bulgari, Războiul va pune, iată, capăt unei prietenii care dura deja de cinci ani…
Prizonieratul și-l va petrece la Orhanie, actualul Botevgrad, redenumit astfel în anul 1934 în cinstea lui Hristo Botev, erou al națiunii bulgare atât de legat de București și România. O fotografie îl înfățișează pe eroul nostru alături de câțiva colegi de prizonierat: colonelul Nicolae Mărășescu, cel mai în vârstă dintre ofițeri, participant la Războiul de Independență din 1877-1878 în cadrul Regimentului 9 Dorobanți, comandant înainte de război al Regimentului 34 infanterie Constanța și, la începutul războiului, comandant al Brigăzii 18 infanterie, din care făceau parte Regimentul 35 infanterie și Regimentul 36 infanterie; colonelul Constantin Rășcanu, 1887-1980, ajuns în anul 1939 general de brigadă, iar la 7 martie 1945 Ministru de Război în cadrul Guvernului dr. Petru Groza, pentru ca în același an să se înscrie în Partidul Comunist Român și să ajungă general de armată în anul 1948, când și trece în rezervă; locotenent colonelul Ionescu M. Dobrogianu, 1866-1938, ajuns la Constanța în anul 1890, unde își desfășoară cariera de militar timp de 30 de ani, dar și cea de istoric al pământurilor dobrogene, pe parcursul a aproape patru decenii, până la moarte; și maiorul Petru Dobriceanu, adjutant al Regimentului 35 infanterie Constanța și participant remarcat de contemporani la operațiile militare de la Turtucaia, din anul 1916. La rândul lui, Ștefan Șachim era, la vremea aceea, maior.
Totuși. atunci când, în noiembrie 1919, ofițerul își rememorează viața și scrie, pe spatele fotografiilor ce-l înfățișează, amintiri ale carierei militare de până atunci, va găsi cuvinte tandre și pentru bicicletele începuturilor sale de militar. Chiar și numai pentru atât țin să-l semnalez pe Ștefan Șachim istoricilor ciclismului românesc ca pe unul dintre primii militari împătimiți de acest sport.
Prima iubire nu se uită niciodată…
