Valurile vieții mi-au tot purtat pașii dintr-o parte în alta a lumii.
Am văzut, și am auzit, cu doar doi ochi și două urechi, nenumărate povești, și fapte, și întâmplări.
Iar apoi lumea nemăsurată a ilustratelor și fotografiilor mi-a scos în față milioane de chipuri și de amintiri.
O, minte neputincioasă, că nimica nu poți să ții din vâltoarea întâmplărilor vieții!, ar fi zis Ienăchiță Văcărescu, acum mai bine de două veacuri, la începuturile modernității românești!
Și pe care poate l-am cunoscut în altă viață, și sub alte forme și povești…
Dar astăzi pașii m-au purtat pe alte cărări vechi, și am ajuns la Bazarul cu Amintiri!
Am văzut multe. Am vorbit încă și mai multe. Și din memoriile sparte și răspândite, trivial, pe tonete și pe caldarâm, am regăsit frânturi, și am reconstituit Istorii.
Ai răbdare, Cititorule, să Îți deslușesc una dintre ele…
…
El, tânăr, frumos, în splendoarea primului deceniu de masculinitate fără rival.
Avocat, deci bărbat cu bani.
Și râvnit de nefericiții viitori socrii mici, părinți ai câte unei demoazele greu de măritat.
…
Ea, frumoasă, șarmantă, moștenitoare a unei averi bunicele, bine educată, și elegantă.
Tot ceea ce niște părinți din burghezia creștină bucureșteană puteau oferi unei fete bine crescute și ascultătoare…
…
El își făcea fotografiile la Foto Palas, Follender și Kuttler, bulevardul Elisabeta 18, în zona în care burghezia mijlocie română, aflată în ascensiune, se simțea cel mai confortabil.
Ea, la Studio Robert, la D. Niculescu, de pe bulevardul G. Lambru nr. 5.
Ambele studiouri fotografice de bună calitate, deși nu din prima mână a elitei fotografice bucureștene.
Lucru vizibil mai ales în fotografia de care era responsabil Studioul Robert. Eliminarea cu totul a ridurilor, fie ele cât de mărunte, retușul exagerat, toate vorbesc de practicile unui atelier fotografic prea pliat pe cerințele estetice, greșite după părerea mea, ale unei categorii sociale prea conformiste și prea pudibonde, chiar și după normele estetice ale vremii sale.
În schimb, aptitudinile estetice ale fotografului năimit să imortalizeze nunta celor doi lasă încă și mai mult de dorit. Fotograful respectiv nu a avut nici măcar curajul să își asume paternitatea artistică a fotografiilor realizate pentru onorata clientelă. Lipsa de claritate a imaginilor va fi numai parțial compensată de imaginea sărutului mirilor, calchiată însă grosolan după celebrele săruturi ale starurilor holywoodiene din anii 30, și care făceau furori în epocă.
Toate elementele de mai sus mă îndrituiesc să plasez pe cei doi în categoria socială a proaspăt îmbogățiților, tipică pentru cea de a doua jumătate a anilor 30, poate 1937, în care modelul public al parvenitismului, devenit frecventabil o dată cu preluarea plenară a frânelor puterii de către Carol II și Camarila sa, devenea acceptabil social.
…
Revenind, privirea ni se oprește pe inelul cu montură florentină de pe degetul inelar al mâinii Ei stângi, și care nu putea veni decât de la El.
De la acel El, al cărui angajament era, și era, și în acea vreme, ferm și determinat.
Putem bănui că piatra din montură era nu atât un smarald, neobișnuit cu o astfel de tăietură, și cu atât mai puțin pentru perioada logodnei, cât un opal, sau un turcoaz, sau o agată. Sau oricare dintre celelate pietre semiprețioase, care se cuveneau cumpărate și dăruite iubitei, numai și numai înainte de căsătorie.
Dar exhibarea acelei pietricele arată că lucrurile erau înaintate, și negocierile matrimoniale aproape de final.
Căci trebuie să spunem cititorului vremurilor de azi că, în clasa stăpânitoare a Vechii Românii, căsătoria, cu tot noianul ei de consecințe juridice, dorite sau nu, era o daravelă complicată.
De aici și importanța disproporționată, în practica judecătorească față de economia articolelor din Codul Civil, a materiei Convențiilor Matrimoniale.
…
Cea de a treia fotografie ne face să credem că negocierile aferente contractului nupțial, în care tânăra femeie își oferea virginitatea și dota consistentă, iar tânărul mascul își punea la bătaie puterea procreatoare, precum și pe cea de ascensiune socială, ajunseseră la un bun sfârșit.
Pentru că aici vedem cum cei doi miri stau liniștiți la slujbă, și ascultă cum preotul începe să o ia înainte cu Isaia dănțuiește…
El poartă crucea imperială bizantină, cu crucea în sus, iar Ea tiara despinelor de dintotdeauna.
Și, în plus față de obișnuita iconografie a nunților familiilor înaltei burghezii românești, fotograful a potrivit locurile și timpurile ca tiara miresei să se afle imediat dedesubtul strălucirii lustrelor bisericești.
Semn clar că mireasa venea dintr-o zonă mai bogată și de mai bun nume decât mirele, fie el cât de viitor…
Prezentul dicta, acum și aici, importanța celor doi!
…
În a patra stanță, același fotograf ca cel de dinainte lasă la o parte convențiile sociale și bizantinismele intereselor materiale.
Și surprinde cel mai intim moment!
Iar acum Mirele să sărute Mireasa, zice Preotul!
Preotul, reprezentant al lui Hristos pe Pământ.
Iar Mirele sărută Mireasa!
Nu mai sunt coroane și tiare pe capete!
Nu mai sunt atitudini sobre, și convenționale!
Bărbatul își prinde Mireasa de gât, și o trage către El.
Și o sărută de față cu toată lumea, chit că o sărutase în intimatate până atuncea de o mie de ori!
Nasul i se strâmbă, strivit de delicatețea obrajilor ei, care se înalță într-un zâmbet!
Și încă îi vedem gropițele în obraji!
Iar mâna ei abia îi atinge, parcă cu teamă, bicepșii încordați sub croiala costumului!
…
Cea de a cincea fotografie lipsește.
Este fotografia împlinirii datoriilor conjugale, cea în care El se unește cu ea, și devin Una, după vorbele înțelepciunilor platonice și veterotestamentare…
Noi românii, suntem un popor pudic, ba chiar pudibond, și nu gustăm exhibarea actelor celor intime ale dragostei carnale către ceilalți, oricare ar fi aceștia: rude, prieteni, cercetători ai comportamentelor sociale…
Așa că în locul celei de a cincea fotografii te invit, Cititorule, să îți folosești Imaginația și Experiențele de până acum!
…
Încă de pe când mă întorceam de la Bazar, cu tramvaiul 25, mă gândeam la povestea de față.
Poate nu a ieșit ea cu totul asemănătoare cu modelul!
Iar nu toate înțelesurile pe care am vrut să i le pun pe umeri au ajuns până la tine, cititorule!
Ci alte fapte, și întâmplări, și injoncțiuni, mi-au stat în cale!
Îngăduie-mi lentoarea împărtășirii Adevărului, și greșelile, și bâlbâielile!
Că nimeni nu este desăvârșit pe Lumea Aceasta, și care să se fi născut din femeie, Altul decât Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Cine știe mai bine decât mine povestea acestor imagini, și acestor oameni, să o spună!
Și să ne revedem cu bine, o, Cititorule!
