De când există oameni, locul în care aceștia trăiesc nu a fost doar un spațiu gol și pustiu de sensuri, pe care ființe abia conștiente îl străbăteau în căutarea hranei, ci un loc plin de semnificații și minuni. Să nu uităm că primul Spațiu cu care se confruntă Omul este Paradisul terestru, grădină mirabilă și desăvârșită, loc al numirii tuturor ființelor vii de către Adam și izvor al tuturor bunătăților materiale.
În mintea oamenilor din toate societățile tradiționale modul în care își organizau spațiul domestic și spațiul gospodăriei exterioare, precum și felul în care se alcătuia un sat și apoi un județ, ținut sau comitat, ținea de o rememorare nostalgică a Grădinii Paradisului, de unde arhipărinții noștri, Adam și Eva, fuseseră alungați după căderea în păcat.
Spațiul Românesc de la nord de Dunăre, centrat pe coroana Munților Carpați și coborând armonios pe Văile Râurilor, din zona Dealurilor și până în Câmpie, pentru ca apoi să se deschidă în răsărit către Mare, și Spațiul Românesc de la sud de Dunăre, cel al Munților înalți din peninsula Balcanică, afluind pe văile înguste ale Râurilor către Marea Egee, la sud, și Marea Adriatică, la vest, sunt două paradigme geografice generale ale Sufletului Românesc.
Ele se regăsesc în interiorul trăirilor arhetipale ale fiecărui român. Și, exteriorizate, guvernează sacralitatea locuinței fiecăruia.
Locuința, de la pitoreasca gospodărie de la țară și până la apartementele din resorturile zilei de azi, este ritmată și organziată funcțional și simbolic. O sinteză a celor două aspecte o reprezintă feng shui-ul chinez, despre care Nicolae Milescu Spătarul a scris, printre primii europeni, acum trei sute de ani. O altă sinteză, exclusiv simbolică, este reprezentată de Geografia Sacră Românească. Disciplină puțin studiată și încă și mai puțin codificată, pentru că tipul de Înțelepciune căreia îi aparține a fost dintotdeauna împărtășită doar de la Maestru la Discipol, într-o înlănțuire care merge de la începutul locuirii acestor zone până în ziua de astăzi.
Geografia Sacră se actualizează pentru fiecare dintre noi fie ritmat, în parcursul multor sărbători străvechi desfășurate de-a lungul unui An Liturgic sui generis, cel al Străvechii Înțelepciuni, dar și cu ocazia unor evenimente eratice, care țin de arbitrariul cursului vieții fiecăruia, cum ar fi naștere, căsătoria, clădirea unei case, plecarea la drum sau la luptă, moartea.
Sânzienele fac parte din prima categorie.
Cu nume venit de la strămoșii noștri romani, sânzienele sunt esențialmente spirite bune și protectoare. Legate de puterile maxime ale Soarelui și de binefacerile pe care acesta le aduce, ele sunt contraponderea lui feminină și yin, care însă îl completează și îl alimentează, într-un moment în care, totuși, ziua începe să se scurteze, și umbrele nopții pornesc să crească. Având în vedere pericolul ca această scădere a puterii solare să fie confiscată de forțele răului, era esențial ca locul Luminii Solare să fie luat, imediat, de Lumina Lunară, cu puterile și binefacerile ei, și nu de strălucirea demonică a Luminii Întunecate.
De aceea florile de Sânziene, puse în buchet în vremurile de azi, dar altădată împletite în cerc pentru fete și în cruce pentru băieți, au astăzi un rol așa de important. Buchetele sau mănunchiurile de flori de Sânziene trebuie puse în casă peste tot acolo unde este vorba de intrări și ieșiri sau, la modul general, de treceri: la uși și la ferestre, la sobe, vetre, șeminee și hornuri, acolo unde încă mai sunt, dar, adaptat vremurilor noastre, și alături de locurile pe unde intră și iese informația: telefoane fixe sau mobile, rutere, laptopuri, P.C.-uri, boxe. Ele sigilează, în plan simbolic, aceste treceri, și împiedică intrarea energiilor demonice, care din ziua aceasta încep să își sumeată capul hidos.
După ce se usucă bine, florile de Sânziene se strâng toate la un loc și se păstrează. Ele nu trebuie aruncate niciodată, pentru că este păcat. Buchetul de flori de Sânziene, legate cu o ață nouă și curată, se pune în locul pe care vrem mai mult să îl protejăm. Fie îl punem lângă structura de rezistență a casei sau apartementului, numit popular Stâlpul Casei; fie îl punem undeva sus în camera copiilor, dacă vrem să îi protejăm, fie în garajul mașinii sau chiar în torpedoul acesteia, dacă vrem să nu avem parte de accidente; fie la ușa locuinței sau la poarta gospodăriei, dacă vrem să fim feriți de hoți, fie în grajd, sau în hala de producție, sau pe coridorul clădirii de birouri, dacă dorim ca munca să fie cu spor.
Niciodată mănunchiul cu flori de Sânziene nu trebuie batjocorit, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, căci va aduce ghinion mare.
În biroul în care îmi desfășor activitatea de zi cu zi am atârnat, în dreapta monitorului, un șir de ardei iuți roșii puși pe ață, care țin departe forțele întunericului. Tot pe dreapta, în spatele aceluiași monitor, un mănunchi de spice de grâu aduc în casă noroc și belșug. La geam țin, în fiecare an, câte o legătură lungă de usturoi uscat, menită să sperie și să alunge puterile negre care hălăduiesc ici și colo, de-a lungul întregii nopți. La stânga mea se află florile de Sânziene, luminoase și frumos mirositoare. Mai la stânga, o mică punguță din piele păstrează cu credință cei doi bani pe care i-am pus înăuntru, încă de când am cumpărat-o, și care asigură spor și fecunditate. Iar deasupra, tricolorul românesc, pentru că nu trebuie să uităm niciodată că suntem români, și că ne-am legat cu locurile acestea pentru vecie…
Cruci și Icoane sunt peste tot în casă…
Florile de Sânziene au și alte utilizări, augurale, sau chiar de sănătate. Ne oprim însă aici, pentru că astăzi voi vorbi doar despre învățăturile tradiționale ale Geografiei Sacre de dintodeauna.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
